Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CJ Cluj a aprobat contractul cu Bosch pentru deschiderea unei fabrici de componente auto la Jucu

Publicat in Gandul, miercuri 15 februarie 2012 ·

Consiliul Judeţean Cluj a aprobat, miercuri, cu unanimitate de voturi, contractul cu compania germană Bosch pentru deschiderea unei fabrici de componente auto în Parcul Industrial Tetarom III din comuna Jucu, durata de concesionare a terenului fiind majorată, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a declarat, miercuri, la finalul şedinţei extraordinare în care s-a analizat contractul cu Bosch, că, în urma ultimelor negocieri cu reprezentanţii companiei, durata de concesionare a terenului de la Jucu a fost majorată de la 49 la 99 de ani.

"CJ Cluj a aprobat cu unanimitate de voturi contractul cu compania Bosch care va fi semnat vineri, după care documentul va fi transmis Ministerului Finanţelor pentru acordarea ajutorului de stat. În urma ultimelor negocieri de marţi cu cei de la Bosch, durata de concesionare a terenului a fost majorată de la 49 la 99 de ani. Contractul prevede acordarea de despăgubiri din partea Bosch către CJ Cluj până la doi ani sau obligaţia de a aduce alt investitor dacă va pleca înainte de termenul stabilit. Investiţiile sunt etapizate, iar, prin investiţiile pe care le fac, cele două etape se derulează pe parcursul a şapte ani. Nu există o obligaţie concretă, dar modul în care s-a propus această investiţie ne duce la şapte ani", a spus Tişe.

Şeful CJ Cluj a precizat că viitorii angajaţi ai fabricii Bosch vor fi recrutaţi prin intermediul unor firme specializate.

"Se vor face angajări încă în acest an, în prima etapă, iar a doua etapă va începe anul viitor şi se va încheia în 2015. În total vor fi 2.000 de angajaţi. Aceştia vor trebui să prevadă clauze în contractul colectiv de muncă prin care să îşi apere interesul în cazul în care vor fi concediaţi înainte de termen sau înainte de expirarea acestui contractul", a spus Tişe.

Şefu

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moment de respiro în criza din Franţa? Premierul Lecornu suspendă reforma pensiilor până după alegerile prezidenţiale din 2027. Socialiştii renunţă pentru moment la moţiunea de cenzură

News.ro acum o ora
Premierul francez Sébastien Lecornu pare să fi reuşit să evite pentru moment „criza regimului Macron”. Prim-ministrul a anunţat marţi în faţa Adunării Naţionale suspendarea reformei pensiilor, simbol al preşedinţiei Macron, obţinând clemenţa, cel pu

Fondul Monetar Internaţional a revizuit în scădere la 1% estimările ce privesc avansul economiei româneşti în acest an

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în scădere estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an, până la 1%, de la 1,6% cât prognoza în luna aprilie şi 3,3% cât era avansul indi

O polițistă din Timiș, premiată de Ministrul de Interne după ce a salvat viața unei femei

Press Alert acum o ora
O polițistă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Timiș a fost premiată astăzi la București de către ministrul Afacerilor Interne, fiind recompensată pentru curajul și devotamentul de care a dat dovadă într-o misiune. Este vorba despr

Unul dintre bărbaţii căutaţi pentru furtul a aproape 10 milioane de lei dintr-un oficiu poştal din Timişoara, prins în Italia, unde se ascundea într-un apartament

HotNews acum 4 ore
Unul dintre bărbaţii suspectaţi că au furat aproape 10 milioane de lei din sediul unui oficiu poştal din Timişoara a fost prins în Italia. Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, are pe numele său un mandat de arestare preventivă, emis în lipsă. El se asc

Comisia Europeană vrea extinderea „zidului anti-drone” pentru a proteja întregul continent. Statele din sud şi vest s-au plâns că proiectul ignoră amenințările din regiunile lor

HotNews acum 3 ore
Comisia Europeană a propus extinderea iniţiativei ce prevede așa-numitul „zid anti-drone” pe flancul estic al Europei pentru a proteja întregul continent, după ce unele regiuni s-au declarat excluse, au declarat marţi pentru Reuters doi oficiali ai

Seară de poezie în Iulius Town, cu Mircea Cărtărescu, Ioana Nicolaie, Răzvan Țupa și alte nume consacrate, în cadrul Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara

Press Alert acum 3 ore
Încă de la inaugurare, Iulius Town a sprijinit inițiative cultural-educative, aducând programele culturale mai aproape de public. În această săptămână, în orașul de pe Bega are loc Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTM), iar

Crește salariul minim în România? Fostul ministru a făcut anunțul: „Vă asigur de acest lucru!”

Cancan acum 3 ore
Vești bune pentru români! Deși situația economică actuală la noi în țară nu este una tocmai bună, iar Guvernul condus de Ilie Bolojan a luat mai multe măsuri dure, salariul minim ar putea crește în curând. Un fost ministru a făcut anunțul. Află, în

Turcescu: „Nicușor Dan e asigurat. N-are partid, dar are SRI-ul cu el”

Gandul acum 5 ore
N-am partid, dar am SRI-ul cu mine. Așa crede jurnalistul Robert Turcescu că procedează Nicușor Dan în lupta cu partidele politice. Declarația a fost făcută în emisiunea Ai Aflat! cu Ionuț Cristache. Vezi emisiunea integrală aici. „Bătălia lui cu ce

Un adolescent din Arad a fost trimis în judecată după ce a lovit un băiat de 12 ani care ulterior a murit

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un adolescent de 16 ani a fost trimis în judecată, după ce a lovit un băiat de 12 ani, iar victima a murit în spital două săptămâni mai târziu, a informat, marţi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ara

CSM insistă că noua lege a pensiilor lui Bolojan nu are nicio legătură cu cerințele Comisiei Europene

Gandul acum 5 ore
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) afirmă că ”este evident” că legea adoptată recent, prin care este din nou modificat substanţial regimul pensiilor de serviciu numai pentru magistraţi, nu are nicio legătură cu cerinţele Comisiei Europene, aş

Vremea

București
acum

13°
mar.

9°/16°
mie.

11°/13°
joi

10°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

mar.

6°/13°
mie.

3°/13°
joi

9°/15°
vin.

6°/17°
Constanta
acum

12°
mar.

9°/14°
mie.

10°/15°
joi

12°/14°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

mar.

5°/13°
mie.

5°/13°
joi

5°/13°
vin.

6°/15°
Timisoara
acum

11°
mar.

9°/16°
mie.

7°/15°
joi

7°/17°
vin.

9°/16°