Liderii coaliţiei de guvernare au semnat, miercuri, într-o ceremonie care a avut loc la Palatul Parlamentului, protocolul politic referitor la ratificarea de către România a Tratatului privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul Uniunii Economice şi Monetare.
Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat că documentul asigură sănătatea bugetului ţării şi consolidează stabilitatea şi creşterea economică.
Fostul premier a adresat încă o dată opoziţiei invitaţia de a semna tratatul, subliniind faptul că nu este vorba despre o chestiune la nivel politic, ci de o problemă economică.
"Acest protocol al coaliţiei este deschis spre semnare şi opoziţiei. Există loc pentru toate partidele politice din opoziţie în vederea semnării lui. Semnarea acestui act ar fi cel mai important semn de responsabilitate politică din ultimii 20 de ani, ar fi un gest de responsabilitate pentru viitorul României", a declarat şeful democrat-liberalilor.
Documentul a fost semnat de preşedintele PDL, Emil Boc, preşedintele UDMR, Hunor Kelemen, preşedintele UNPR Gabriel Oprea şi liderul grupului parlamentar al minorităţilor naţionale altele decât cea maghiară din Camera Deputaţilor, Varujan Pambuccian.
La eveniment au fost prezenţi premierul Mihai Răzvan Ungureanu şi lideri ai partidelor din arcul guvernamental, potrivit Mediafax.
Marţi, coaliţia de guvernare a convenit să adopte tratatul de guvernanţă fiscală agreat la nivel european prin procedură parlamentară, urmând ca un proiect de lege în acest sens să fie elaborat în perioada următoare, potrivit unor surse din coaliţia guvernamentală.
Partidele din coaliţie au ajuns la această decizie întrucât adoptarea tratatului prin modificarea Constituţiei ar fi fost dificilă, în condiţiile în care opoziţia se opune modificării Legii fundamentale înainte de alegerile parlamenta