Actul normativ a fost adoptat ieri de Guvern
Măsurile de siguranţă vor fi luate până la refacerea stocurilor de combustibil sau până la realizarea echilibrului producţie-consum
Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a precizat, ieri, că nu există nicio problemă cu furnizarea de energie electrică pentru consumatorii casnici şi industriali, Hotărârea de Guvern adoptată de Executiv având un scop preventiv, în vederea unei cât mai bune alimentări a consumatorilor individuali.
"Nu există nicio problemă cu furnizarea de energie pentru furnizorii casnici şi industriali. Aceasta este o măsură de ordin preventiv. (...) Pe noi ne interesează ca cetăţenii să nu sufere din pricina intemperiilor", a declarat, ieri, premierul Mihai Răzvan Ungureanu, după şedinţa de guvern.
Potrivit premierului, această HG care prevede posibilitatea limitării exportului de electricitate este necesară prin caracterul ei asigurător.
Guvernul a adoptat, în şedinţa de ieri, o hotărâre prin care Transelectrica va putea limita sau sista temporar livrările de energie electrică la export, astfel încât să nu existe probleme în alimentarea cu energie electrică a populaţiei şi consumatorilor industriali interni.
Actul normativ se referă numai la perioada 16 februarie - 15 martie
Potrivit acesteia, în perioada 16 februarie - 15 martie 2012, Transelectrica poate limita sau sista livrările de energie electrică la export prin limitarea capacităţilor de interconexiune conform unei proceduri avizate de ANRE. "Se exceptează de la aceste măsuri exportul de energie electrică aferent tranzitelor, notificate conform prevederilor legale", se arată în document.
Potrivit HG, Transelectrica poate "pune în aplicare prevederile Normativului de limitare a consumului de energie electrică în situaţii critice în SEN", măsurile de siguranţă urmând să fie luate exact în ordi