În Newark, oraşul natal al cântăreţei Whitney Houston, familia pregăteşte o slujbă privată la biserica New Hope, unde artista cânta când era copil, însă funerariile fastuase anunţate de presa americană la complexul sportiv de 20.000 de oameni, nu vor avea loc, potrivit AP.
Reprezentantul Whigham Funeral Home, care se va ocupa de înmormântarea cântăreţei, a declarat că nu va exista niciun priveghi la complexul sportiv Prudential Center din Newark, deşi a existat posibilitatea organizării funeraliilor în acel loc.
La înmormântare vor participa numai cei care vor avea invitaţii. „Familia mulţumeşte tuturir fanilor, prietenilor şi presei pentru susţinere, dar doreşte ca aceste momente să fie unele private", a adăugat reprezentantul Whigham Funeral Home.
Fanii lui Whitney Houston, care s-au strâns în jurul bisericii New Hope, au declarat că înţeleg dorinţa familiei de a ţine o slujbă mai restrânsă, deoarece trec prin momente dificile, însă în acelaşi timp au spus că îşi doresc să aibă şansa de a o jeli pe diva americană.