Vânzările de produse electronice, electrocasnice şi echipamente IT&C, inclusiv componenta telecom, ar putea creşte anul acesta la aproximativ 1,25 miliarde de euro, după ce, anul trecut, piaţa s-a situat la 1,1 miliarde de euro, evoluţie cu 10% mai bună decât în 2010, potrivit datelor prezentate de Flanco.
Potrivit datelor retailerului electro-IT, anul trecut cel mai dinamic sector a fost cel al echipamentelor IT, care a crescut cu 20% faţă de 2010, la 300 de milioane de euro, pe fondul unei cereri sporite pentru laptopuri. Pe locul doi în aportul pieţei se află sectorul electronicelor, care datorită vânzărilor în creştere de televizoare cu ecran plat, a avansat cu 12%, la 360 de milioane de euro, de la 260 milioane în 2010. În timp ce segmentul electrocasnicelor a avut o evoluţie mai modestă, crescând cu 6%, faţă de nivelul atins în 2010, la un total de 360 de milioane anul trecut, cel de telecom a stagnat la 150 de milioane de euro.
Retailerul electro-IT Flanco a încheiat anul trecut cu afaceri de 110 milioane de euro, în creştere cu 37,5% faţă de 2010, în linie cu aşteptările managementului companiei, iar profitul operaţional a atins 3,5 milioane de euro, potrivit datelor prezentate de companie într-o conferinţă de presă.
Potrivit reprezentanţilor companiei, în ultimul trimestru al anului precedent s-au înregistrat cele mai bune rezultate, Flanco raportând pentru perioada octombrie-decembrie 2011 vânzări de 48,1 milioane de euro şi o cotă de piaţă medie de 13,5%.
La nivelul întregului an 2011, cota de piaţă medie a retailerului a fost de 11%. "Evoluţia Flanco se explică atât prin câştigarea de cotă de piaţă, cât şi prin generarea de business nou, ca urmare a implementării unor campanii de marketing atractive. De asemenea, extinderea suprafeţei de vânzare până la 41.500 metri pătraţi şi plasarea noilor magazine în centre comerciale cu traf