Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CFR: 213 trenuri anulate

Publicat in Ziua Veche, miercuri 15 februarie 2012 ·

Un număr de 213 trenuri, dintr-un total 1.947 aflat în grafic într-o zi normală, erau anulate miercuri dimineaţă.

De asemenea, patru linii de cale ferată din sud-estul ţării erau închise, din cauza condiţiilor meteorologie nefavorabile, conform datelor prezentate într-un briefing de presă de reprezentanţii CFR călători. Pe nouă linii se circula cu restricţii, fiind folosite locomotive diesel.

În ceea ce priveşte traficul rutier, a fost deschisă circulaţia pe tronsonul Feteşti-Drajna al Autostrăzii A2 şi pe 13 drumuri naţionale, dar erau în continuare închise şase drumuri naţionale: DN 1D Albeşti – Urziceni, DN 2C Pogoanele – Slobozia, DN 24A Murgeni – Albiţa, DN 24D Bârlad – Cuca, DN 3 Lehliu – Călăraşi şi DN 24C Stânca Costeşti – Rădăuţi Prut

Angajaţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România acţionează în prezent pentru lărgirea părţii carosabile, unde utilajele nu au reuşit să ajungă din cauza nămeţilor mari de zăpadă.

Aeroporturile din ţară operau în bune condiţii, cu excepţia aeroportului din Otopeni unde, din cauza ceţii, existau întârzieri la aterizare şi decolare. Aeroportul din Iaşi era închis, iar pe cel din Craiova se acţiona cu utilaje de deszăpezire, o cursă având întârziere.

Porturile erau deschise şi operaţionale, pe Dunăre nefiind înregistrate schimbări.

Un număr de 213 trenuri, dintr-un total 1.947 aflat în grafic într-o zi normală, erau anulate miercuri dimineaţă.

De asemenea, patru linii de cale ferată din sud-estul ţării erau închise, din cauza condiţiilor meteorologie nefavorabile, conform datelor prezentate într-un briefing de presă de reprezentanţii CFR călători. Pe nouă linii se circula cu restricţii, fiind folosite locomotive diesel.

În ceea ce priveşte traficul rutier, a fost deschisă circulaţia pe tronsonul Feteşti-Drajna al Autostrăzii A2 şi pe 13 drumuri naţionale, dar

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu: Sunt aproape convins că această candidatură a mea va fi validată

Mediafax acum 47 minute
Crin Antonescu a vorbit despre posibilele sondaje de opinie comandate de PSD şi PNL, în vederea stabilirii unui candidat la alegerile prezidenţiale. „Întotdeauna o decizie până nu este luată are mai multe variante”, a spus el.

Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează

Crai Nou acum 2 ore
În data de 31 decembrie 2024, companiile de furnizare PPC Energie și PPC Energie Muntenia, parte din Grupul PPC în România, au fuzionat. Unificarea companiilor de furnizare într-o singură entitate legală marchează un pas strategic pentru optimizarea

Un nou incident șocant într-o școală din România. Un elev de 14 ani, înjunghiat de un coleg de clasă

Ziare.com acum 2 ore
Un elev de 14 ani a ajuns la spital joi, 9 ianuarie, după ce a fost înjunghiat în umăr, cu un cuţit, de către un coleg de clasă. Incidentul a avut loc într-o şcoală din municipiul Târgu Jiu. ”La data de 9 ianuarie 2025, poliţişti din cadrul Poliţiei

Cod galben de inundaţii, pe râuri din cinci judeţe, până sâmbătă dimineaţa

News.ro acum 3 ore
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă de vineri până sâmbătă dimineaţă, pe mai multe râuri din judeţele Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Bihor şi Alba. Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a

VIDEO Andrei Ivan, la plecarea din România: „Va fi foarte bine financiar, dar nu de asta am acceptat oferta”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Andrei Ivan, 28 de ani, a fost , divizionară secundă în Turcia. La plecarea din țară, în incinta aeroportului, a explicat ce l-a îndemnat să accepte oferta și de ce consideră mutarea a fi „un pas înainte”. Eu cred că pentru mine este un pas înainte,

Alexandru Rafila spune că virusul HMPV a produs zeci de mii de răceli în România în fiecare iarnă: „Nu este o noutate, nu a venit din China”

HotNews acum 3 ore
Virusul metapneumovirus uman (HMPV) nu reprezintă o noutate, întrucât a fost identificat pentru prima oară în 2001, iar în România, în fiecare an, se înregistrează zeci de mii de cazuri de răceli cauzate de acest virus, a declarat joi ministrul Sănă

Joseph Aoun, comandantul armatei, ales preşedinte al Libanului

News.ro acum o ora
Comandantul-şef al armatei libaneze Joseph Aoun, în vârstă de 61 de ani, a fost ales joi preşedintele Libanului, în urma unui tur doi, cu 99 dintre cele 128 de voturi ale deputaţilor, relatează AFP. Alegerea sa a avut loc în urma unei întâlniri a re

Propunerea lui Zelenski: Desfășurarea de trupe occidentale în Ucraina ar contribui la „forțarea Rusiei la pace”

HotNews acum 2 ore
Această ipoteză, care a fost discutată la jumătatea lunii decembrie de liderul francez Emmanuel Macron și de liderul polonez Donald Tusk, a fost respinsă de Rusia, care a calificat-o drept „prematură”, scrie AFP Președintele ucrainean Volodimir Zele

Instagram şi Threads vor recomanda, din nou, conţinut politic

Mediafax acum 27 minute
Decizia este o inversare a politicii pe care cele două platforme au adoptat-o anul trecut, care lăsa utilizatorii să decidă dacă îşi doresc sau nu să fie expuşi la conţinut politic. Acum, Mosseri a declarat că vor exista trei niveluri de conţinut po

AEI: Cu cât vor crește prețurile la gaze și energie electrică de la 1 aprilie. Scenariile posibile

Wall-Street.ro acum 28 minute
Anul 2025, pe lângă multiplele schimbări fiscale şi creşteri de taxe, vine şi cu întrebări referitoare la preţurile pe care românii le vor achita pentru gaze şi energie electrică după aprilie 2025, când va expira măsura plafonării acestora, iar în a

Vremea

București
acum

14°
joi

7°/14°
vin.

6°/13°
sâm.

2°/5°
dum.

1°/3°
Iasi
acum

12°
joi

7°/13°
vin.

2°/11°
sâm.

0°/6°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

14°
joi

9°/14°
vin.

9°/13°
sâm.

3°/9°
dum.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

5°/11°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
dum.

-2°/2°
Timisoara
acum

14°
joi

7°/14°
vin.

1°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/2°