După ce au cerut insolvența societății de termoficare, autoritățile locale s-au trezit acum că, pe lângă datoriile pe care trebuie să le plătescă, mai au de scos din buzunarul oamenilor și un onorariu de 620.000 de lei.
Acesta este, de fapt, procent din suma pe care avocatul Robert Caradji trebuie să o recupereze pentru firma de lichidare a CET Energoterm. De altfel, avocatul este angajat de firma de lichidare IT Management, care acum duce un război acerb cu municipalitatea. Surse din cadrul Primăriei Reșița precizează însă că, la mijloc, ar fi vorba de o afacere în toată regula. Asta pentru că IT Management a mai primit în gestionare și falimentul altor societăți publice, cum ar fi Piețe SRL sau Drumuri și Poduri, societate de aparține Consiliului Județean.
„Am constatat că, din cauza unor tertipuri, poate, se alocă tot felul de bani din partea unor firme care se judecă cu administrația locală și, probabil, subiectul poate fi extins și la alte administrații și, atunci, am făcut un control. Practic, am constatat că nu s-a admis un alt termen pentru a ne pune un apărător într-o relație, dacă vreți, juridică, în legătură cu un operator, condus de un administrator judiciar. Același care s-a ocupat și de Drumurile Județene”, Mihai Stepanescu, primarul municipiului Reşiţa. Avocatul a refuzat să comenteze situația pentru cotidianul "Adevărul".