Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rangers, în pericol

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 15 februarie 2012 ·

Clubul Glasgow Rangers, la care este legitimat şi Dorin Goian, grupare confruntată cu o gravă criză financiară, a cerut plasarea sub administrare judiciară, a anunţat tribunalul din Edinburgh, notează Mediafax. Rangers aşteaptă o decizie în cazul procesului cu fiscul britanic, care ar putea să-l coste 49 de milioane de lire sterline. În cazul în care va fi plasat sub administrare judiciară, decizie care ar putea fi dată în patru-cinci zile, Rangers va fi sancţionată cu pierderea a zece puncte în clasament. Clubul a fost obligat să-l vândă pe croatul Nikica Jelavici la Everton pentru a strânge bani, iar preşedintele Craig Whyte declarase pe 5 februarie că „săptămânile care vor urma vor fi cele mai dificile din istoria clubului“. „Când am preluat controlul clubului, în mai 2011, era clar că se confruntă cu mari probleme financiare. De la începutul mandatului am considerat plasarea sub administrare judiciară ca o posibilitate ca acest club să-şi revină şi să o ia de la capăt. Trăim vremuri grele, dar le transmit fanilor că nu vom renunţa“, a declarat Craig Whyte, care a cumpărat clubul pentru preţul simbolic de o liră sterlină şi care a „moştenit“ datorii de 20 de milioane de lire sterline.

În prezent, Glasgow Rangers ocupă locul doi în campionat, la patru puncte de Celtic. „Şerifii“ au câştigat de 54 de ori campionatul Scoţiei, de 33 de ori Cupa Scoţiei, precum şi Cupa Cupelor în 1972.

Un alt club britanic, Portsmouth, a fost plasat luni sub administrare judiciară. Divizionara secundă a făcut obiectul acestei măsuri pentru prima dată în 2010, iar atunci a scăpat de faliment, dar a fost retrogradată în liga a doua. Clubul Glasgow Rangers, la care este legitimat şi Dorin Goian, grupare confruntată cu o gravă criză financiară, a cerut plasarea sub administrare judiciară, a anunţat tribunalul din Edinburgh, notează Mediafax. Rangers aşteaptă o decizie în cazul pr

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum 38 minute
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum 41 minute
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 55 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 2 ore
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum 55 minute
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Strategia Naţională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare şi Cerebrovasculare, aprobată

Mediafax acum 56 minute
Strategia Națională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare și Cerebrovasculare 2025-2030 (SNBCC) aprobată prin această Hotărâre a Guvernului urmărește creșterea nivelului de sănătate a populației și de reabilitare medicală a pacienților cu afecți

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 2 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Sondaj INSCOP: 46% dintre români cred că statul este vinovat pentru situaţia lor actuală

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Aproape jumătate dintre români cred că statul poartă o mare parte din vină pentru situaţia lor actuală, conform ediţiei a II-a a Barometrului Informat.ro – Inscop Research realizate în perioada 20-26

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°