„Sînt un iudeo-creştin de cultură greco-latină cu familie germano-franceză, doar cu limba de predare român ortodox (...) Posed o ignoranţă multilateral neliniştită, o prostie îngerească, o limpiditate stoică şi o ambiţie de măgar ce se crede Apuleius (...) Sînt un simplu cărturar martor al unei felii tragice de istorie: am fost proletar, am făcut trei ani războiul, m-am ridicat pînă la doctorat şi o conferinţă universitară şi am coborît în bolgiile iadului pe care le numesc: puşcărie, mină, teatru, Craiova (...) Trăiesc ca un marginal marginalizat, nu mai ştiu precis ce gînduri şi intenţii a avut bunul Dumnezeu oferindu-mi viaţa ce am avut-o. La ora asta îmi dau seama că nu trăiesc la capătul Europei, ci la sfîrşitul ei, nu sînt un atlet al lucidităţii, ci un ratat al ei (...) Nu ştiu cine sînt, în ce cred, pentru cine scriu, nu mai ştiu ce religie, etnie, cetăţenie am. Nu ştiu dacă mai am prieteni, duşmani, dacă mai am un trecut. Am crezut multă vreme că posed o platoşă filozofică solidă care mă apără de gerul totalitar şi de ploile musonice ale prostiei. M-am înşelat: încep să nu văd clar, să am nevoie de cîrje ca să stau drept...“
În faţa unei aşa tulburătoare confesiuni, ai zice că ai deja imaginea perfectă a conştiinţei literare în comunism! Acesta era (este) fabulosul, hachiţosul, bizarul, scrîşnitorul, spectaculosul histrion mizantrop, înnebunitorul Securităţii craiovene şi supărătorul pentru toată lumea Ion D. Sîrbu (1919-17 decembrie 1989!). Personaj derutant ca un mixaj de plăci tectonice, de-o cruntă inegalitate cu sine, greu inseriabil, asiduu provocator şi, de aceea, ins copleşitor pentru istoria noastră literară.
DE ACELASI AUTOR Dezminţire Pe Mitică l-a ucis miticismul Şir de plecări Caragiale expresionist, cuminte şi coregraficDeparte de-a fi fost după merit digerat de critică, evitat sau ignorat de lumea mediatică şi, în consecinţă,
