Guvernul a aprobat astăzi trei proiecte de legi care fac parte din reforma sistemului judecătoresc. Acestea prevăd, printre altele reorganizarea instanțelor economice, selectarea și evaluarea magistraților și ridicarea imunității judecătorilor suspectați de corupție.
Astfel, judecătoriile economice vor fi redenumite în comerciale și vor examina doar trei categorii de litigii: reorganizarea persoanelor juridice, constestarea arbitrajelor comericale și eliberarea titlurilor executorii în baza hotărârilor arbitrale. Cererile de recurs vor fi examinate de curțile de apel de drept comun, iar Curtea de Apel Economică va fi lichidată.
„Am elaborat de urgență acest proiect pentru a completa golul creat în urma hotărârii Curții Constituționale privind lichidarea instanțelor economice. Azi multe categorii de pricini nu pot fi examinate nici de judecătoriile economice, nici de cele de drept comun. Judecătorii le amână pentru că nu au un cadru legal", a explicat ministrul Justiției, Oleg Efrim.
„Decizia Curții Constituționale este una rușinoasă și e regretabil că s-a ajuns aici", a comentat premierul Vlad Filat. El s-a arătat indignat și de faptul că mulți judecători responsabili de dosarele pierdute de țara noastră la CEDO nu au fost pedepsiți, iar Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) nu se autosesizează în aceste cazuri.
Aureliu Colenco: „Asta nu e reformă, e o persecutare a judecătoriilor economice. Sistemul e perfect!"
Curtea Constituțională: Instanțele economice, lichidate ilegal
Ministrul Justiției: „Cei care au făcut investiţii financiare în decizia Curții Constituționale nu vor reuşi să obţină dividende"
O altă inițiativă permite procurorului general să pornească urmărirea penală în privința judecătorilor bănuiți de acte de corupție fără a cere acordul CSM ca în prezent. „Suntem conștienți că va fi o rezistență mare în rândul