Prahovenii au găsit și o parte amuzantă a ninsorilor abundente și au exploatat din plin drumurile blocate. Un utilizator YouTube a postat pe internet un film în care schiază la propriu, în timp ce este tras de mașină, pe un drum din satul Țipărești. „Pârtia" din sat a fost inaugurată cu o cursă pe cinste.
„Am găsit noi pârtii în Prahova! Și le-am inaugurat, fără mare tam-tam, așa de voie într-o după-amiază. Nu tu trafic pe DN, fără probleme la parcare, nu tu coadă la cabină, skipass ieftin... Asta ca să nu ne mai ofticam că ne toacă alții powder-ul la munte! Doamne, și cât mai e de tocat!
Și ăsta e doar începutul... sper să supraviețuim până la final", descrie experineța și senzațiile prahoveanul.
Satul Țipărești este localizat în centrul județului și face parte din comuna Cocorăștii Misli, într-o zonă de deal, înconjurată din toate părțile de păduri de stejar. Se învecinează cu Vâlcănești și Goruna.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!