Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 300 de maşini, blocate pe 3 drumuri judeţene din Arad. Rutele sunt închise din cauza zăpezii

Publicat in Antena 3, miercuri 15 februarie 2012 ·

Trei drumuri judeţene din Arad sunt închise, miercuri după-amiază, din cauza zăpezii aduse pe carosabil de viscol, informează Mediafax. Din această cauză peste 300 de sute de autoturisme şi camioane sunt blocate în trafic pe drumul Arad-Zădăreni-Felnac.

Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, a declarat că s-au impus restricţii de circulaţie pe drumurile Zimand-Sântana, Arad-Zădăreni-Felnac şi Curtici-DN79.

Pe aceste drumuri, pe carosabil s-a depus un strat gros de zăpadă în urma ninsorii şi a viscolului.

"Sunt drumuri în câmp deschis, se intervine în permanenţă, dar se depune imediat zăpada. Avem 37 de utilaje care acţionează, sperăm să putem să le redeschidem circulaţiei cât mai curând. În acest moment, am impus restricţii cu ajutorul Poliţiei Rutiere", a declarat Ioţcu.

Pe drumul Arad-Zădăreni-Felnac sunt blocate în trafic cel puţin 300 de autoturisme şi camioane.

În judeţul Arad au reînceput ninsorile miercuri la prânz, fiind şi viscol, astfel că autorităţile se aşteaptă să apară probleme şi pe alte drumuri judeţene, precum Arad-Şiria, Semlac-Şeitin sau Arad-Iratoş.

Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de ninsori şi viscol valabilă de miercuri, ora 18.00, până joi, la aceeaşi oră, pentru judeţe din vestul, nord-vestul şi centrul ţării.

Vor fi afectate judeţele Caraş-Severin, Timiş, Arad, Hunedoara, Alba, Cluj, Bihor, Sălaj, Satu Mare, Maramureş şi Bistriţa-Năsăud. Aici startul nou de zăpadă depus va depăşi local 10 - 15 centimetri şi izolat, mai ales în zona Carpaţilor Occidentali şi nordul Carpaţilor Orientali, 25 centimetri.

În Banat, Crişana, Maramureş, vestul şi nordul Transilvaniei, precum şi la munte vântul va prezenta intensificări, rafalele depăşind 50 - 60 de kilometri pe oră. şi va viscoli zăpada.

Trei drumuri judeţene din A

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum o ora
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Ministrul Mediului afirmă că Programul Rabla nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 decembrie / Componentele tehnice nu se modifică, doar valoarea voucherului pentru maşinile electrice

G4Media acum 23 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat, duminică seară, că Programul Rabla nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 decembrie, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media -

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 5 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum 2 ore
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum o ora
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 2 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 3 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/34°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/34°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°