Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grig ar vrea întăriri, nimeni nu-l aude!

Publicat in Impact in Gorj, joi 16 februarie 2012 ·

În ultimele şase luni, Pandurii a suferit o schimbare radicală. „Mă aşteptam să plece un singur jucător, doar Chiricheş, dar diferite motive au dus la despărţirea de alţi doi jucători, de accidentarea lui Adi Rusu, plus cele vechi, Băcilă şi Pleaşcă. E vorba de jucători care, unii dintre ei erau la echipa naţională, unii crescuseră foarte mult în valoare. Nu întâmplător, cei trei care au plecat au ajuns la Steaua, CFR Cluj şi Oţelul Galaţi. Campioana şi celelalte două echipe care se bat pentru campionat”, spune Grigoraş despre plecările lui Chiricheş, Stromajer şi Vranjes. Cei trei în tur au fost titulari, iar absenţele celor trei nu pot fi „plombate” peste noapte. În acest sens, Grigoraş vrea ceva întăriri la echipă. „Chiar dacă vom aduce 2-3 jucători, e o perioadă destul de scurtă pentru a se integra şi de a îi înlocui la acelaşi nivel pe cei care au plecat”, a mai spus Grigoraş care anunţă un posibil regres. „Avem 30 de puncte şi nu se pune problema de un eşec total, dar lumea s-a învăţat cu rezultate şi evoluţii foarte bune ale echipei. Acum toţi trebuie să fie conştienţi că Pandurii a slăbit faţă de turul campionatului”, a mai comentat Grig. Tehnicianului îi zboară gândul la transferuri. „Problema este în atac, acolo unde am pierdut jucători importanţi şi, din păcate, nu am reuşit să aducem nimic”, a mai spus Grigoraş. Tehnicianul deja are creionată echipa cu care va aborda partea a doua a campionatului şi susţine că obiectivul realist e clasarea în primele zece. „E clar că mai mult de o clasare în primele 10 nu ştiu dacă putem scoate. Va fi destul de greu. Apar suspendările şi accidentările. Sper să ne îndeplinim obiectivul în situaţia actuală. Dacă aveam acelaşi lot din tur speram la mai mult. Nu sunt disperat, dar echipa a slăbit. Acolo în atac ne-ar mai trebui ceva, în rest cam ştiu cum arată echipa”, spune Grig.

Succes pe final de stagiu

Cu o

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 43 minute
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 2 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 36 minute
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 4 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Norvegia: Un bărbat a fost arestat după un incident armat dintr-un mall din Oslo de sâmbătă

G4Media acum 28 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un suspect a fost arestat în Norvegia după ce sâmbătă s-au tras focuri de armă într-un centru comercial aglomerat din Oslo, a anunţat duminică poliţia, relatează agenția dpa, citată de Agerpres. Urmă

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 5 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 5 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

TRAGEDIE pe Transalpina. Două persoane au murit în urma unui accident între trei motociclete

Gandul acum o ora
Un accident rutier, în care au fost implicate trei motociclete, a avut loc duminică pe Transalpina. Două persoane au intrat în stop cardio-respirator. Echipajele de intervenție au fost suplimentate cu două elicoptere SMURD. Momentan, traficul este b

Tenis de masă: Iulian Chiriţa, campion european U19 la dublu, Bujor şi Istrate – vicecampioni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iulian Chiriţa şi colegul său portughez Tiago Abiodun au câştigat, duminică, aurul european la U19 dublu masculin, învingând în finală echipa tricoloră Dragoş Bujor/Robert Istrate, transmite News.ro.

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

27°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°