„Eu nu sunt o miză”, declară Roberta Anastase, negând informaţiile despre intenţia PD-L de a o înlocui din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Este adevărat, miza confruntării dintre Opoziţia grevistă şi Putere o constituie alegerile anticipate, dar detronarea doamnei Anastase reprezintă una din condiţiile care, odată îndeplinite, ar determina USL să se întoarcă la lucru, instaurându-se o relativă pace parlamentară. A spus-o liderul PSD, Victor Ponta, enumerându-le şi pe celelalte trei: premierul să se angajeze că nu-şi va mai asuma răspunderea pe legi şi nu va mai da ordonanţe de urgenţă, ocolind, asfel, Parlamentul; PD-L să participe la votul moţiunilor de cenzură; Regulamentul Camerelor să fie modificat pentru a nu mai permite partidelor extraparlamentare, ca UNPR, să se strecoare, în Legislativ, pe uşa din dos. Şefa deputaţilor a fost menţionată, în context, cu nume şi prenume: „Fraudarea votului de către Roberta Anastase trebuie sancţionată şi trebuie date garanţii că nu se va mai repeta aşa ceva în viitor, dacă era la mine în partid un asemenea preşedinte de Camera Deputaţilor eu i-aş fi cerut demisia sau l-aş fi demis imediat”. Mă îndoiesc că domnul Ponta ar fi acţionat atât de principial (în fond, Mircea Geoană a fost înlăturat de la Senat, fiindcă nu a făcut poltica PSD), dar, dându-se pe sine drept exemplu de mare corectitudine, le arată pedeliştilor ce aşteptări are de la ei. Adică să renunţe şi ei la ceva/cineva, dacă, într-adevăr, doresc stingerea conflictului.
Ce concesii ar putea face PD-L ca să readucă Opoziţia în Parlament? Să scoată ordonanţele de urgenţă şi asumările de pe rol este mai dificil, fiindcă ar trebui să-l convingă şi pe premierul Ungureanu şi, totodată, să se resemneze la gândul că unele legi şi măsuri vor fi promovate foarte târziu, având în vedere încetineala dezbaterilor parlamentare. Să participe prin vot la mo