Să presupunem că PDL va rămâne la guvernare până la următoarele alegeri la termen, adică cel mai târziu, în martie 2013.

Să presupunem, de asemenea, că pachetul condiţional pentru revenirea în plen, propus de USL – atât de radical încât elanul greviştilor nu va fi pus nicio secundă în pericol de a fi frânt –, va fi respins de majoritate. Să mai presupunem că, întreg anul 2012, vor fi în stradă, zilnic, între 500 şi 10.000 de oameni, care vor scanda jos Băsescu, jos guvernul Ungureanu, fără finalitate.

Să presupunem, deci, că un an de zile, aleşii USL vor medita filosofic şi netulburat la nemurirea sufletului, în umbra birourilor lor, fără tablouri şi fără icoane pe pereţi – cu excepţia campaniei pentru locale, a alegerilor de primari şi consilieri, precum şi a vacanţelor lor parlamentare de trei luni. Să mai presupunem că, tot atâtea luni, aleşii puterii se vor face că muncesc, venind şi plecând de la serviciu când li se vor încorda muşchii lor, pentru că ei nu sunt în grevă; iar când nu sunt în grevă, aleşii vin şi pleacă unde vor şi când vor.

Să presupunem că, aproximativ 365 de zile, parlamentarii se vor face că muncesc, plimbând de ici-colo maşinile statului, mâncând pe banii statului, dormind în hoteluri de patru-cinci stele plătite de stat, generând impozite.

Să presupunem aşadar, că în tot acest timp, sute de oameni sunt plătiţi pentru a bloca activitatea unui parlament, devenit astfel inutil.

Întrebarea mea este, cine le dă dreptul acestor slujbaşi ai electoratului, în care se investesc bani şi speranţă, să-şi bată joc de amărâţii înmormântaţi în propriile case, degeraţi în ger şi înghiţiţi de ape. În ce fel au fost reprezentaţi românii de delegaţii lor, în parlament, când le-a ars buza, viscolul iernii. Câţi dintre ei s-au riscat prin nămeţii Buzăului, ai Ialomiţei ori ai Vrancei, ca să ajungă în colegiile ai căror oameni