Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 230 de elevi din Alba, obligaţi să studieze acasă. Vremea rea închide 16 unităţi de învăţământ din judeţ

Publicat in Alba24, joi 16 februarie 2012 ·

Viscolul şi ninsoarea continuă să închidă mai multe şcoli din judeţul Alba. Inspectoratul Şcolar Judeţean a aprobat suspendarea cursurilor, în perioada 16-17 februarie, pentru mai multe unităţi de învăţământ. Este vorba despre 16 şcoli şi grădiniţe din localităţile Râmeţ, Ponor, Almaşu Mare şi Poiana Vadului şi satele aparţinătoare.

Ca urmare a închiderii unităţilor de învăţământ, vor fi afectaţi 236 de copii. Aceştia vor trebui să rămână acasă, până când condiţiile meteo vor deveni mai bune.

Vă prezentăm comunicatul emis de ISU Alba:

”Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Alba monitorizează în continuare gestionarea situaţiei în perioada valabilităţii Atenţionării meteorologice Cod Galben pentru ninsori şi vânt, valabilă până în data de 16.02.2012, orele 18.00.

Vremea a continuat să fie rece, înregistrându-se o temperatură minimă de – 10 grade Celsius la Roşia Montană şi – 2,7 grade Celsius la Alba Iulia.

Stratul de zăpadă din judeţ atinge cel mai mare nivel la Arieşeni (103 cm), Scărişoara (85 cm), Vadu Moţilor (67 cm) şi Abrud (65 cm).

Patrulele Ministerului Administraţiei şi Internelor, împreună cu personalul Serviciului Judeţean de Ambulanţă, au depistat, în ultimele 24 de ore, la nivelul unităţilor administrativ teritoriale, patru persoane cu nevoi care puteau fi puse în pericol de temperaturile scăzute. Acestea au fost transportate la Centrul de Primiri Urgenţe Cugir (2 cazuri) şi Unitatea de primiri Urgenţe Alba (2 cazuri), ridicând la 117, numărul cazurilor înregistrate pe întreaga perioadă.

Nu sunt raportate defecţiuni la alimentarea cu utilităţi publice (apă, gaz, energie electrică) a consumatorilor din judeţul Alba.

Reprezentanţii instituţiilor cu atribuţii de întreţinere a drumurilor naţionale şi judeţene au intervenit cu forţe şi mijloace pentru menţinerea în condiţii optime de circulaţie a arterelor

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dominic Fritz: Când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Președintele USR, Dominic Fritz, afirmă, într-o postare pe Facebook, că, atunci „când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă”. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 13 minute
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 3 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Sorin Grindeanu, despre majorările indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM: O consider o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Gandul acum 18 minute
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, la Giurgiu, întrebat despre creşterea indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM, că el nu a semnat acel document şi că o consideră „o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Producția de energie solară este la un nivel record și nu există pericol de blackout, spune Ministrul Energiei

Mediafax acum o ora
Vremea caniculară vinare și aspecte pozitive, economic. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan a declarat într-o intervenție la Digi 24 că producția din sursă solară este la un nivel record. „Din punct de vedere al dinamicii, modul în care este compusă pro

Diferențierea dintre actul cultural și divertismentul de masă nu este o nuanță, spune Ministrul Culturii

Mediafax acum 33 minute
Ministerul Culturii subliniază rolul esențial al culturii în viața socială și educațională. Astfel, ajustarea cotelor de TVA pentru diverse produse și servicii a condus la aplicarea cotei reduse de TVA de 11% pentru livrarea de cărți, ziare și revis

Ministrul Energiei dă asigurări că România nu se va confrunta cu o pană majoră de curent, în contextul caniculei, al secetei şi al consumului foarte mare de energie electrică: Pot fi pene de curent punctuale, dar nu blackout

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, dă asigurări că România nu se va confrunta cu o pană majoră de curent, în contextul temperaturilor extrem de ridicate, al secetei prelungite şi al consumului foarte m

Definitivat 2025 Peste 9.500 de candidați susțin proba scrisă azi

Ziua Constanta acum 6 ore
Marți, 8 iulie 2025, va avea loc proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025). Potrivit Ministerului Educației, la această probă, care se va desfășura în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare j

Accident tragic pe Centura Capitalei! Impact devastator între un camion și un autoturism. Circulația blocată

Cancan acum 57 minute
Scene de coșmar pe Centura Capitalei, acolo unde un autoturism a fost efectiv făcut praf de un camion care a pătruns pe contrasens. Totul s-a petrecut în plină zi, iar impactul a fost atât de violent încât șoferul mașinii a rămas prins între fiare.

Temperaturi de peste 40 de grade în Bucureşti şi alte 14 judeţe: cod roşu de caniculă

BusinessMagazin acum o ora
Meteorologii au emis un cod roşu de caniculă marţi pentru Capitală şi alte 14 judeţe din ţară, unde temperaturile vor atinge şi depăşi 40 de grade. În Banat şi o parte din Transilvania, pare a fi o altă ţară: este cod roşu de vijelie.

Vremea

București
acum

36°
mar.

21°/36°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

33°
mar.

17°/33°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

33°
mar.

17°/33°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°