La Leverkusen, campioana Europei a arătat certe semnale că deja şi-a asumat drumul pe care trebuie să-l urmeze în acest sezon

Pentru cei care iubesc fotbalul, 14 februarie a fost ziua întoarcerii la fotbalul adevărat, cel din Champions League, intrat în faza sa cea mai interesantă, după toamna Ligii Campionilor. S-a nimerit ca primul meci sa fie al Barcelonei. Şi de multă vreme un meci al Barcelonei n-a mai avut un orizont de aşteptare atît de mare.

Venea campioana Europei după o serie de meciuri proaste, ce au scos brusc din sertarele memoriei suporterilor catalani semnele de întrebare. După foarte multă vreme. De regulă aceste semne de întrebare sînt ale fanilor, mai puţin ale celor în cauză, asta pentru că un sportiv ştie că o carieră e oscilantă, iar rezultatele sînt neregulate chiar şi în cazul celor mai mari campioni, care n-au fost şi nu vor fi invincibili. Un campion face un pas înainte şi devine mare atunci cînd ştie să gestioneze aceste semne de întrebare.

Pînă în decembrie, Barcelona adunase 40 de luni de succese, de superlative, de laude, inclusiv la cele 3 momente punctuale de eşecuri importante: semifinala de Ligă cu Inter, finala Cupei pierdută cu Real în prelungiri şi un eşec cu Sevilla, acasă, sinonim cu ieşirea din Cupă. Turbulenţele în această perioadă au fost extrem de puţine şi survolate fără nici un stres. 40 de luni care înseamnă o oboseală mentală indiscutabilă, neuronii fiind, pînă una-alta, cel mai important “muschi” al unei fiinţe umane. De la neuroni pleacă inclusiv problemele de ordin fizic, dar mai ales cele de ordin psihic.

În Spania există două precedente apropiate: “Dream Teamul” lui Cruyff şi “galacticii” lui Florentino. Două echipe atît de frumoase, care au sucombat în autoadmiraţie. “Morir de exito” era concluzia autopsiei efectuate, la vremea respectivă, de legiştii din presa spaniolă, concept destul de gr