Intervenționismul are aceeași față indiferent de partidul care se perindă pe la putere. Spre deosebire de o piață liberă, în care deciziile de alocare a resurselor aparțin exclusiv mediului privat, în intervenționism deciziile sunt în primul rând politice.

Prin urmare, dacă cineva își face probleme cu privire la situația economică a țării sau a lumii, e de prisos să aștepte soluții de la politicieni. Ba mai mult, este chiar dăunător! Deoarece, prin natura ei, orice formă de intervenționism agravează problemele economice și, mai mult, prezintă un risc iminent de a se transforma în socialism.

Dacă deschizi paginile web ale ziarelor în aceste zile, ai senzația că România trece prin momente cu adevărat importante. Ziariștii și patronii de ziare sunt interesați probabil de ceea ce se vinde mai bine. Fie informații seci, pur descriptive și care trec în istorie instantaneu precum averea lui Mihai Răzvan Ungureanu sau cum se va pune în aplicare programul noului prim-ministru (…”Oare va crește salariile?”); Fie limbuții de-a dreptul caraghioase, dar care, cred eu, au încă (din nefericire) publicul lor, de tipul “Oricând voi fi chemat pentru țară, voi răspunde afirmativ” sau apoteotica “Este nevoie de dialog social”.

Apoi apelul emfatic la tehnocrație, devenit deja un plictis, nu alta. Întreb sincer, cunoaște cineva din cei care înghit gălușca cu tehnocrația, ce presupune aceasta?

Că se cheamă tehnocrat sau nu, intervenționismul are aceeași față când vorbim de economie: adică acordă o oarecare libertate procesului privat de alocare de resurse în anumite zone antreprenoriale, dar o bună parte a economiei rămâne taxată în mod direct sau reglementată.

În măsura în care cineva își pune problema situației României în termeni de cauză-efect este important de menționat că această problemă este în primul rând una economică. Schi