Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mall-urile şi profesorii, la control

Publicat in Romania Libera, joi 16 februarie 2012 ·

Echipele mixte care s-au deplasat pe teren, şi-au propus să depisteze persoanele care muncesc la negru şi firmele care nu au toate actele în regulă. În plus, s-a urmărit dacă salariaţilor le este respectat repaosul săptămânal, dacă îşi primesc banii la timp şi dacă desfăşoară vreo activitate în perioada sărbătorilor legale.

De verificările lor nu au scăpat luna aceasta nici angajatorii din magazinul Doraly, unde au fost depistate două persoane fără forme legale de angajare şi unde au fost aplicate amenzi în valoare de 23.000 lei.

Controlul inspectorilor ITM a fost organizat în două etape. „Acţiunile de control vor continua şi la Maritimo. Acolo vrem să vedem dacă personalul are forme legale de angajare şi care este programul lor de lucru", a subliniat inspectorul şef adjunct al ITM, Tiberiu Pleşu. Desigur, după Maritimo, le vine rândul şi celorlalte mall-uri din oraş. Inspectorii de muncă ne asigură că nu le va scăpa nici măcar un mall, toată lumea va fi controlată. Acţiunile de combatere a fenomenului de muncă la negru desfăşurate de angajaţii ITM vor continua în perioada următoare şi în unităţile de învăţământ de pe raza judeţului Constanţa.

Obiectul controalelor va cuprinde şi sfera condiţiilor de muncă, cum ar fi respectarea normelor privind sănătatea şi securitatea în muncă, programul de lucru, regimul orelor suplimentare, obligaţiile angajatorilor etc. Astfel, în învăţământul preuniversitar, precum şi în învăţământul superior, angajarea, spun cei de la ITM, trebuie să se realizeze în baza contractului individual de muncă care poate fi încheiat pe perioadă determinată sau nedeterminată, care poate fi, după caz, cu timp parţial.

Activităţile didactice care exced normei didactice, fiind remunerate în regim de plata cu ora, se realizează în baza contractului individual de muncă, care poate fi încheiat pe perioadă determinată. Pentru persona

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Percheziții DNA la sediul Biroului Electoral Central. Se caută documente legate de partidul Dianei Șoșoacă, SOS România

Ziare.com acum 56 minute
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție fac, vineri, 13 decembrie, percheziții la Biroul Electoral Central. Se pare că oamenii legii verifică documente de la alegerile parlamentare. Potrivit primelor informații, acțiunea de la BEC are legătură c

Percheziţii domiciliare în mai multe judeţe, în dosare privind instigarea publică şi incitarea la violenţă, ură sau discriminare, în mediul online/ Sunt vizate îndemnuri de ucidere a unor persoane sau de aruncare în aer a unor clădiri

News.ro acum o ora
Procurori de la mai multe unităţi de Parchet din ţară fac, vineri, percheziţii domiciliare în mai multe judeţe, în dosare în care există suspiciunea comiterii unor infracţiuni de instigare publică şi incitare la violenţă, ură sau discriminare, în me

Se înfiinţează o nouă linie de transport cu troleibuze Solaris, în București. Ce alte linii de tramvai se reorganizează

Wall-Street.ro acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că va fi înfiinţată o nouă linie de troleibuze, ca urmare a finalizării lucrărilor la staţia de alimentare electrică Berceni. De asemenea, linia de autobuz 313 va fi înlocuită de linia 73, iar pe acest traseu

Record pe piața românească de artă: S-a vândut cel mai scump tablou din ultimii 34 de ani. E semnat de Nicolae Grigorescu

Wall-Street.ro acum 2 ore
Lucrarea "Ţărăncuţă odihnindu-se" semnată de Nicolae Grigorescu a fost adjudecată la suma de 365.000 de euro, la licitaţia de iarnă organizată de casa Artmark. Potrivit Artmark, vânzarea lucrării la suma de 365.000 de euro reprezintă noul record al

Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion / Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni

HotNews acum 3 ore
În săptămâna dinainte de Crăciun, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei din calendar în toată ţara, însă în ultima săptămână a anului valorile termice se vor situa în jurul celor normale, ușor mai scăzute la munte, anunță

România și Olanda extind colaborarea la Centrul F-16 de la Fetești. Ce a anunțat ministrul Apărării

Ziare.com acum 2 ore
Miniştrii Apărării din România şi Olanda, Angel Tîlvăr şi Ruben Brekelmans, au semnat, la Haga, o scrisoare de intenţie care prevede extinderea colaborării în cadrul Centrului de instruire F-16 din România. Centrul de instruire F-16 este în incinta

Grindeanu: Dorinţa mea nu este neapărat de a continua la Ministerul Transporturilor/ Nu pot să vă spun dacă Ministerul Transporturilor va merge la PSD sau la PNL sau la UDMR

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a afirmat că dorinţa sa nu este ”neapărat” să continue ca ministru al Transporturilor în următorul Guvern şi a menţionat că în cadrul negocierilor purtate până în prezent nu s-a stabilit dacă acest minister

Dan Grecu, legenda gimnasticii româneşti, a încetat din viaţă la 74 de ani

Mediafax acum 4 ore
Dan Grecu, primul campion mondial din istoria gimnasticii româneşti şi un simbol al sportului naţional, s-a stins din viaţă la vârsta de 74 de ani. Fost gimnast, antrenor şi arbitru internaţional, Grecu lasă în urmă o moştenire impresionantă, care a

UPDATE - Rusia a lansat un atac masiv cu rachete asupra instalaţiilor energetice din Ucraina. Explozii multiple la Odesa / Zelenski anunţă că au fost lansate 93 de rachete şi 200 de drone

News.ro acum o ora
Rusia a lansat vineri dimineaţă un atac pe scară largă asupra instalaţiilor energetice ale Ucrainei, a anunţat ministrul ucrainean al energiei, Gherman Galuşcenko, citat de Reuters. Ulterior, preşedintele Volodimir Zelenski a precizat că au fost tra

LIVE ORA 13:00 Naționala României își află astăzi adversarii din preliminariile CM 2026! „Tricolorii” pot întâlni din nou Kosovo

Gazeta Sporturilor acum 45 minute
Încep din nou emoțiile pentru echipa națională a României! De această dată își află adversarii din preliminariile CM 2026. Tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale 2026 va avea loc la Zurich, vineri, 13 decembrie, începând cu ora 13:00 și

Vremea

București
acum

vin.

1°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/8°
lun.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/1°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°