Era ora întâlnirii cu inspiraţia care urma să rodească aceste rânduri. Nu pot spune că aveam emoţii, nu era nici prima dată, nici printre primele dăţi, dar constatam cu plăcere că se instala, uşor-uşor, acea stare specială necesară unei reuşite. Este drept, îmi făcusem curaj cu ceva documentare, în porţii zdravene chiar, plus o pasiune interesată ce acumulase experienţă până la a deveni o tradiţie personală. Şi cum să nu te simţi special când ştii că vei invoca din nou infinitul şi măiastra, sărutul şi cuminţenia pământului, peştele şi zborul, tăcerea apostolică şi dansul dezrobitor. Totul era pregătit, laptopul se destinsese indecent a deschidere, simţeam inspiraţia cum vine şi, poc, a căzut curentul. Odată cu lumina, a "căzut" şi televizorul, a amuţit şi frigiderul, ce acuza semne de inutilitate, pe o aşa vreme. La robinete, apa s-a tăiat, lăsând în urmă lacrimi căzând lacustru, iar ţevile de calorifer centralizat au început să tros-nească a răcire treptată, din motiv de lipsă de curent electric care să-l împingă de la spate pe agentul termic. Inspiraţia a dispărut pe pustiile albe, luând cu ea orice gând paşnic, documentaţia s-a transformat în comparaţii dureroase cu orice alt loc din lume. Regretul că nu am făcut reclamaţie la "protecţia consumatorului" în multiplele anterioare ocazii când s-a mai prăbuşit curentul chiar la intrarea în reţeaua ce mă alimentează îmi stă ca un nod în gât, sau ca o broască în aceleaşi loc anatomic al deputatului Oltean, pe vremea divorţului din 2009 al alianţei de numai 9 luni de atunci. Proaspăt rupt de lume nu ştiam că fraţi ai mei de suferinţă au blocat defilarea de maşini de fiţe din Pipera iar la Mangalia, pe post de încălzire a fost oferit capul şefului de sobă, care ar fi trebuit să dea fiori calzi la tot oraşul. Şi nu mă pot opri din a observa că privatizarea în stil românesc a unor sectoare strategice are şansa să blocheze