Scretarul de stat din MAE, Bogdan Aurescu s-a întâlnit cu noul ambasador al Federaţiei Ruse în România, Oleg Sergheevici Malghinov care i-a prezentat scrisorile de acreditare. Noul ambasador rus a evocat „importanţa pe care ţara sa o acordă dezvoltării relaţiilor bilaterale cu România, ca stat membru al UE şi NATO, cu rol important şi vizibil pe plan regional, cu precădere în zona Mării Negre".
La rândul său, oficialul român şi-a exprimat speranţa „într-un salt calitativ al dialogului politic" dintre cele două ţări şi a subliniat „importanţa valorificării de către ambele părţi, prin acţiune comună, a oportunităţilor de dezvoltare a relaţiilor bilaterale şi a evidenţiat dinamica pozitivă a contactelor la nivel de lucru din ultima perioadă care vor continua şi în acest an".
Diplomatul Oleg Malghinov a fost numit ca ambasador al Rusiei în România printr-un decret al preşedintelui rus, Dmitri Medvedev şi îi succede în funcţie lui Alexander Churilin, care şi-a încheiat mandatul. În vârstă de 54 de ani, Malghinov a absolvit Institutul de Stat de Relaţii Internaţionale din Moscova al ministerului rus de Externe. Lucrează în diplomaţie din 1979, interval în care a deţinut posturi în Moscova şi în străinătate.
Potrivit site-ului MAE rus, în perioada 1999-2001, Malghinov a fost adjunct al directorului Departamentului pentru cooperare umanitară internaţională şi drepturile omului. Între 2001 şi 2003 a fost director adjunct în departamentul pentru relaţia cu compatrioţii şi drepturile omului iar între 2003 şi 2006 a fost ambasador al Rusiei în balgladesh,
Din 2006 până în prezent, a fost director al Departamentului pentru cooperare umanitară şi drepturile omului în ministerul rus de Externe.
Preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev l-a decorat „pentru un serviciu impecabil" şi merite în realizarea cursului de politică externă a Federaţiei Ruse.
Sc