CFR Călători anunţă că, din cauza timpului nefavorabil, joi, au fost anulate până la orele amiezii 194 de trenuri, precum şi trenuri suburbane. Pentru menţinerea în circulaţie a trenurilor de călători în zonele afectate de condiţii meteo defavorabile, în perioada următoare, pluguri de zăpadă patrulează permanent pe reţea. Pentru că în unele cazuri trenurile de călători circulă în spatele acestor utilaje, acestea pot înregistra întârzieri.
Vă prezentăm situaţia circulaţiei trenurilor, joi, la ora 8.30:
Linii închise: Ploieşti – Urziceni – Slobozia, Bucureşti Sud – Olteniţa, Făurei – Buzău, Giurgiu Nord – Videle, Bucureşti Nord – Urziceni – Făurei.
Linii cu circulaţie întârziată: Buzău – Feteşti, Tecuci – Lieşti, Tecuci – Mărăşeşti, Adjud – Buzău, Tecuci – Făurei, Giurgiu Nord – Grădiştea.
Trenuri anulate:
CFR Călători recomandă pasagerilor ca, înainte de efectuarea călătoriei, să solicite informaţii despre trenurile anulate şi despre întârzierile produse în traficul feroviar la staţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, la telefon 021/9521.
URL scurt: http://alba24.ro/?p=74580
CFR Călători anunţă că, din cauza timpului nefavorabil, joi, au fost anulate până la orele amiezii 194 de trenuri, precum şi trenuri suburbane. Pentru menţinerea în circulaţie a trenurilor de călători în zonele afectate de condiţii meteo defavorabile, în perioada următoare, pluguri de zăpadă patrulează permanent pe reţea. Pentru că în unele cazuri trenurile de călători circulă în spatele acestor utilaje, acestea pot înregistra întârzieri.
Vă prezentăm situaţia circulaţiei trenurilor, joi, la ora 8.30:
Linii închise: Ploieşti – Urziceni – Slobozia, Bucureşti Sud – Olteniţa, Făurei – Buzău, Giurgiu Nord – Videle, Bucureşti Nord – Urziceni – Făurei.
Linii cu circulaţie întârziată: Buzău – Feteşti, Tecuci – Lieşti, Tecuci – Mărăşeşti, Adjud – Buzău