În materie de prezenţă pe Internet, Dilema a fost, de la începuturi, în „avangardă“. Puţină lume mai ştie că am început să ne punem articolele online în 1995. Pe atunci, foarte puţini români aveau acces la Internet, nu se măsura traficul (nici n-avea sens), abia începuseră să apară firmele care să furnizeze acces la reţea. Aşa că gestul de a plasa cîteva texte online (căci atît puneam la început: o mînă de articole întregi plus un fel de „rezumate“ pentru alte cîteva articole) era un moft, un „hai să fim în rîndul lumii“. Ne „găzduia“ pe atunci un site din SUA. Am citit într-un studiu că în 1995 erau prezente pe Internet cam o mie, o mie şi ceva de publicaţii din toată lumea. („O mie, domnule, numai o mie!“ – ar exclama Conu’ Leonida.)

DE ACELASI AUTOR După sfîrşitul lumii Proasta guvernare continuă Majoritatea absentă Mîndria naţională, o dată pe anPrimul site propriu l-am avut în 1996 – şi puneam tot aşa, doar cîteva texte. Pentru că în România accesul la Internet încă era rar şi scump, aveam mai ales cititori din străinătate. Ni se părea – dulce naivitate a începuturilor – că prin Internet avem un fel de prezenţă globală, ne poate citi oricine, de oriunde. Nu ştim, în realitate, cîţi cititori vom fi avut în vremea aceea, şi nici nu mai contează. Dar ne-am dat seama că – totuşi – prezenţa pe net e treabă serioasă şi că e un pic altceva decît revista tipărită, cînd am început să primim mesaje de la cititori din Paris ori New York în care ne comentau „la cald“ articolele ori în care ne întrebau, îngrijoraţi, de ce n-am apărut online în ziua obişnuită, lunea. (Deh, mai cădeau serverele, se mai întrerupeau conexiunile...) Treptat, site-ul nostru – simplu şi funcţional, realizat şi menţinut de Algoritma, o firmă de soft condusă de profesorul Vlad Ţepelea – a devenit o grijă normală, de rutină, în viaţa gazetei: ne-am obişnuit cu ideea că producem, în paralel,