* golurile au fost marcate de Enache, respectiv Pălimaru * Prodan în prima repriză şi Puşcaşu în cea de-a doua au trimis mingea în barele porţii gălăţene
Partida amicală dintre Dunărea şi CF Brăila, disputată ieri de la ora 14.00, pe stadionul "Portul Roşu" din Galaţi, conform declaraţiilor celor doi tehnicieni, şi-a atins scopul doar din punct de vedere al pregătirii fizice. Stratul de zăpadă a influenţat evoluţiile jucătorilor, iar la final Eugen Baştină şi Viorel Ion erau bucuroşi că nu au existat accidentări.
Formaţia brăileană a controlat jocul în prima repriză, însă Câmpeanu, Bosoi şi Gabriel Ion nu au reuşit să-l învingă pe Măstăcan. Pe parcursul primului act gălăţenii au exersat cartea contraatacului şi, în minutul 44, au reuşit să intre în avantaj, 1-0, după un şut superb de la marginea careului al lui Enache, la care portarul Alin Bucuroiu nu a avut replică.
În partea a doua a întâlnirii brăilenii au alergat după egalare şi, în minutul 60, au reuşit să marcheze golul egalizator prin Pălimaru, care a transformat impecabil o lovitură de la 11 metri, pe care tot el a obţinut-o.
În această repriză pe lista cu ratări şi-au mai trecut numele Voicu, din nou Câmpeanu, dar şi Puşcaşu, care a trimis mingea în bara porţii gălăţene.
"Un joc bun al nostru din toate punctele de vedere, deşi terenul a fost foarte greu. Este îmbucurător faptul că am reuşit de multe ori să aducem mingea în faţa porţii adverse, dar zăpada de pe teren nu le-a permis jucătorilor execuţii de rafinament. De altfel, mai avem de lucrat la finalizare. Sunt mulţumit de toţi jucătorii, dar şi de faptul că nu am avut accidentaţi", a spus la final Viorel Ion.
"Meci clar influenţat de starea terenului, încheiat cu un rezultat echitabil. Din punct de vedere fizic, acţiunea şi-a atins scopul, tehnic mai puţin, dar important este că nimeni n