- Poveste strict autentică. Episodul al doilea, cu aromă de pepene -

Aşaaa… Cum vă povesteam săptămîna trecută, într-o seară de vară, dintr-o joacă la telefon, cîteva superbe doamne de la Cluj, făcînd uz de toate fineţurile artei seducţiei, puneau pe jar un londonez cu stare, ameţitor de neînsurat. După ce făcuseră risipă de vocabular englezesc şi pronunţii impecabile, după ce turnaseră valuri de feminitate în tonurile aiuritoare cu care îl învăluiau în conversaţia telefonică, doamnele îşi savurau victoria, chicotind în preajma unor beri cu ghimbir. Victima se prăbuşise într-o transă profundă, iar ultimul lucruşor pe care apucase să-l bîlbîie, pentru că nu mai reuşea să spună nimic coerent, fusese că se urcă în primul avion şi zboară, gînd purtat de dor, spre fascinanta Românie.

Înfierbîntat peste măsură de zglobiile şi poliglotele domniţe transilvănene, arătosul londonez nu-şi mai găsea liniştea. A găsit, în schimb, un bilet de avion şi, la scurtă vreme, ateriza între dealurile molcome ale Clujului. Era o seară de vineri, purtată pe adierile timide ale unui vînt cald. Oraşul se complăcea în leneveala vacanţei. Terase pline ochi, muzici discrete, cocktailuri în culori vesele, clinchet de pahare, halbe gulerate, pasta sonoră a conversaţiilor, aerul cosmopolit pe care îl respiră străzile din centru. Englezul, terminat din prima. Ce s-o mai lungim – impresie minunată de la bun început. Au urmat două zile de plimbări prin locurile istorice ale oraşului, conversaţii deştepte, mese elegante, nenumărate ocazii pentru vizitator de a spune, cît se poate de hotărît, că e profund mîhnit de faptul că are doar trei zile de vacanţă şi că e pustiit de gîndul că nu ştie cînd ar putea reveni în locul acela incredibil de plăcut. Omul era fascinat de compania sofisticatelor doamne, de nivelul cultural, de dezinvoltura şi calitatea cu care se vorbea englezeşte. O să vedeţ