- Diverse - nr. 953 / 16 Februarie, 2012 Parintii mei, cu cateva iugare de pamant si cu 7 copii in intretinere, erau categorisiti tarani mijlocasi, numai ca lucram si pamant al altora, asa ca, pe vremea prasitului si a seceratului, eram in vacante, 7 in postata, iar pe vremea cositului intram in brazda 4. Invidia unora si ura altora le simteam mereu, dar alte cai de mers inainte, in afara de munca, nu aveam. Cand, dupa 1949, s-a trecut la colectivizarea agriculturii, presiunile asupra taranilor au crescut. Intorsi in sat, oamenii ne cereau sfatul, daca sa intre sau nu in colectiv, mai ales ca erau vesti despre impuscarea de tarani in anumite parti. Sfatul meu a fost "Intrati”, alta cale nu este. Daca veti ramane in afara colectivului, vi se vor da pamanturi pe dealurl, departe de casa si putin productiv. Inceputul va fi greu in colectiv, dar, pe parcurs, se va ajunge la o situatie mai buna. Si oamenii au intrat, iar peste ani mi-au spus ca nu le-am grait rau. Unii dintre ei ai ajuns ingrijitori de animale, realizand venituri care le-au permis sa-si construiasca locuinte cu mai multe camere sau sa si le modernizeze pe cele pe care le aveau deja. Dupa 1989 am fost intrebat in legatura cu desfiintarea CAP. Le-am spus ca este dreptul lor de a-si cere inapoi pamanturile numai ca unelte si animale de munca nu au, nu mai sunt nici ei cei care au fost in urma cu 40 de ani, copiii lor au plecat la oras si nu-i vor putea ajuta decat in mica masura, muncile agricole mecanizate vor fi platite de ei si nu stiu daca-si vor cunoaste hazna din paguba. Luati de valul propagandei facute peste tot si cu tot ce s-a putut, oamenii si-au cerut pamantul si li s-a dat. Au ajuns insa la vorbele mele si, in ultimii ani, au ramas destule suprafete nelucrate. Acum a sosit momentul ca cei care au actionat din umbra, pe baza unor planuri din timp si temeinic pregatite, dar pastrate la secret