Geamurile fumurii se lasă ireal de încet în jos. Albul zăpezii îmi lovește retina. Îmi amintesc că am uitat de batistă în cazul în care îmi curg ochii de la frig ori lumină prea puternică. Preventiv, îmi pun deja ochelarii. Din dreapta, Domnul T. îl întreabă pe taximetrist. ”Nu vă supărați, cum ajungem la sediul Federației Române de Fotbal?”. Zâmbesc și înjur în același timp. Domnul T. nu și-a intrat încă în rolul de director (de marketing) cu buget de milioane de euro sub pix. Sper că-și va pierde amabilitatea până la întâlnirea cu Mircea Sandu. Intervin peste nedumerirea taximetristului: ”La Casa Fotbalului!”. ”Aaa… păi mai mergeți vreo 50 de metri și pe stânga e scurtătura (zâmbește șmecher)… prin curtea școlii… vedeți că e o poartă ruginită… apoi la stânga și dreapta”. E ora 14.15. Estimăm că ajungem prea repede. ”Și drumul normal pe unde e?”. Taximetristul e din ce în ce mai mirat. ”Oare ce-or fi pățit oamenii ăștia?”, s-o fi întrebând. ”Au mașină bengoasă, paltoane și ceasuri scumpe, da… vorbesc frumos și vor să meargă pe drumul normal, nu să taie peste linia continuă… hmmm”. Își revine însă din uluială, iar traseul lui seamănă cu a unui șarpe. ”… păi înainte, până la primul semafor… apoi la stânga… iară la stânga… încă o dată la stânga și apoi la dreapta”. ”Mulțumim!”. Geamurile fumurii se ridică. Nu mai văd ultima reacție a taximetristului.

”Ne-am obișnuit să cumpărăm.Pentru echipa națională am venit. Să o luăm!”

S. pornește. Face prea repede la stânga, înainte de primul stop. În cele din urmă, tot prin curtea școlii, prin ”poarta ruginită”, trecem. Mai pierdem însă din timp prin zăpezile de pe lângă National Arena. Mircea Sandu și Bogdan Nițescu, directorul de marketing de la FRF, ne așteaptă la 14.30. Noi ne-am propus să ajungem la 14.35. Dar tot ”la fix” am tras în fața ușei FRF. Domnul T. coboară primul și-i deschide portiera Doamnei M. (d