Din discuţia cu Daniela Seceleanu, profesor de matematică la Gimnaziul Europa, putem trage nişte concluzii clare. Legătura dintre lev şi profesor poate depăşi barierele sistemului de învăţământ, ajungănd până la sentimente precum respectul şi aprecierea reciprocă. Iar influenţa pe care o are matematica asupra modulu de gândire, este un alt aspect ce nu poate fi ignorat.
Reporter: Care este istoricul activităţii d-voastră?
Daniela Seceleanu: Sunt profesor de 20 de ani, am început la Grupul Şcolar Agricol din Dumbrăvioara, pe urmă, am fost şapte ani profesor suplinitor, am ocupat un post de cinci ani la Sâncrai şi, în final, după examenul de titularizare, am ocupat postul de la Gimnaziul Europa. Este vorba de multă muncă şi de foarte multe examene.
Rep: De ce aţi ales această meserie?
D.S.: Am ales această meserie pentru că asta mi-a plăcut. Mă regăsesc în ochii copiilor iar satisfacţiile sunt enorme. Prin faptul că te privesc cu încredere, te apreciază, te ascultă şi te şi iubesc, e ca şi cum ai avea o familie cu foarte mulţi copiii. Noi am reuşit, la Gimnaziul Europa să ne apropiem destul de mult de ei prin activităţile extraşcolare pe care le facem. Până la urmă, suntem ca o familie şi ne susţinem reciproc. Copiii vin cu plăcere să îşi revadă profesorii, după terminarea gimnaziului şi zâmbesc când ne întâlnesc pe stradă. Acestea sunt satisfacţiile muncii de profesor.
Rep: Matematica poate influenţa, în vreun fel, modul de gândire?
D.S.: Matematica este o materie grea, solicitantă, dar dezvoltă logica, capacitatea de sinteză, spiritul de observaţie. Este foarte important ca un copil să poată să emită o judecată, să poată să tragă nişte concluzii, să anticipeze ceea ce se va întâmpla. Noi încercăm să facem multe aplicaţii ale matematicii. Eu am un cerc de matematică, “Matematica, în viaţa de zi cu zi” pe care îl fac gratuit, sub