Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Din nou despre Legea Uceniciei: AJOFM Alba reaminteşte avantajele angajatorilor şi ale angajaţilor în acest program

Publicat in Alba24, joi 16 februarie 2012 ·

În luna decembrie 2011, Guvernul a aprobat proiectul Legii Uceniciei, prin care poate fi încadrată în piaţa muncii, ca ucenic, orice persoană cu vârsta între 16 şi 25 de ani şi care nu deţine o calificare pentru ocupaţia respectivă. Prin contractul de ucenicie, angajatul poate obţine atât un loc de muncă, cu o durată între un an si 3 ani, cât şi o pregătire teoretică şi practică. La finalul colaborării, angajatorul este obligat să înscrie ucenicul la un Centru autorizat de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale, unde acesta primeşte un atestat. Pentru angajator, principalul avantaj îl constituie faptul că, pe durata contractului, acesta primeşte 300 lei pe lună pentru fiecare ucenic.

În luna decembrie 2011, Guvernul a aprobat Hotărârea nr. 1212, pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, norme aprobate prin H.G.R. nr. 234/2006.

Prin contractul de ucenicie, angajatul poate obţine un loc de muncă, cu o durată între 1 şi 3 ani. Perioada de probă la care poate fi supus ucenicul, nu poate fi mai mare de 30 de zile.

Pentru angajator, principalul avantaj îl constituie faptul că primeşte lunar o sumă egală cu 60% din valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă în vigoare, prevăzut de Legea 76/2002, în cuantum de 500 lei. Astfel, pe durata contractului, angajatorul primeşte 300 lei pe lună pentru fiecare ucenic.

Angajatorul trebuie să-i asigure ucenicului o pregătire teoretică şi practică, iar la finalul colaborării, angajatorul este obligat să înscrie ucenicul la un Centru autorizat de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale, unde acesta primeşte un atestat. Toate costurile de evaluare sunt suportate de angajator. Acesta trebuie să organizeze evaluarea într-un cent

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministerul Finanţelor introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali

News.ro acum 37 minute
Ministerul Finanţelor anunţă că va continua măsurile împotriva evaziunii fiscale şi introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali (B2C). În ceea priveşte sistemul naţional R

Cod galben de caniculă în judeţul Harghita

Informația Harghitei acum 51 minute
Judeţul Harghita se va afla mâine, 19 iunie, sub avertizare meteorologică COD GALBEN de disconfort termic ridicat şi caniculă, conform informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Evitaţi aglomeraţia, expunerea la soare, efortul

România, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din UE pentru a cincea lună consecutiv

Adevarul acum 2 ore
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a urcat în mai la 2,7%, de la 2,6% în aprilie, în timp ce România este pentru a cincea lună la rând ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar.

Fostul viceprimar din orașul Hârlău, prins în flagrant când lua mită 30.000 de euro. El a cerut de trei ori mai mult

Adevarul acum 2 ore
Fostul viceprimar al orașului Hârlău, Florin Țăpușă, a fost prins în flagrant în timp ce ar fi primit 30 de mii de euro ca să intervină la primarul din comuna Sobinți pentru o concesiune.

UPDATE - Actriţa franceză Anouk Aimée, celebră pentru rolul din filmul "Un bărbat şi o femeie", a murit la vârsta de 92 de ani

News.ro acum o ora
Marea actriţă franceză Anouk Aimée, cunoscută mai ales pentru rolul său alături de Jean-Louis Trintignant în filmul "Un bărbat şi o femeie" din 1966, a murit la vârsta de 92 de ani, a anunţat marţi fiica sa. Curtată de-a lungul anilor de cei mai mar

Senatul a luat act de demisia senatoarei PSD Gabriela Firea, după ce aceasta a obţinut un mandat în Parlamentul European

News.ro acum 3 ore
Senatul a luat act, în plenul de marţi, de demisia senatoarei PSD Gabriela Firea, după ce aceasta a fost aleasă pentru un mandat în Parlamentul European. Vicepreşedintele forului legislativ şi preşedintele de şedinţă Sorin Cîmpeanu a precizat că est

Cristian Mustaţă, BCR: Anul trecut am avut peste 1 mil. de produse achiziţionate prin George 100% digital. Recent am introdus un modul de analiză a cheltuielilor şi doar într-o lună vedem sute de mii de utilizatori care urmăresc evoluţia cheltuielilor, sparte pe diferite categorii

Mediafax acum 24 minute
Anul trecut aplicaţia BCR, George, a avut peste 1 milion de produse achiziţionate 100% digital, în timp ce noua funcţionalitate introdusă recent, un modul de analiză a cheltuielilor, a stârnit interesul a sute de mii de utilizatori într-o lună, a sp

Istvan Kovacs, delegat la meciul Slovenia - Serbia, de la Euro-2024

News.ro acum 2 ore
Arbitrul Istvan Kovacs va conduce la centru meciul Slovenia - Serbia, programat, joi, de la ora 16, în grupa C de la Euro-2024. Kovacs va fi ajutat la cele două linii de Vasile Marinescu şi Ovidiu Artene. Rezervă va fi norvegianul Espen Eskas. În Ca

Accident cu 5 mașini și 18 victime, dintre care zece copii, pe un drum din Constanța. A fost chemat elicopterul SMURD FOTO VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Un număr de 18 persoane, printre care 10 copii, au fost implicate într-un accident rutier cu cinci autoturisme, petrecut marţi, pe DJ 224, între localităţile Tortoman şi Siliştea, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea".

Marcel Ciolacu l-a invitat pe premierul Bavariei să viziteze Castelul lui Dracula: Indiferent de cât de mult usturoi o să mâncăm, să nu mergem într-o noapte cu lună plină / Premierul Bavariei: Cred că e suficient dacă mâncăm înainte mici

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu l-a invitat, marţi, pe prim-ministrul Statului Liber Bavaria să viziteze ţara noastră, Delta Dunării şi Castelul lui Dracula, el afirmând că, indiferent de cât de mult usturoi vor mânca, ar trebui să nu meargă într-o noapte

Vremea

București
acum

33°
mar.

22°/33°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

21°/33°
Iasi
acum

29°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/31°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

30°
mar.

16°/30°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/29°
Timisoara
acum

31°
mar.

18°/31°
mie.

19°/36°
joi

22°/35°
vin.

21°/36°