Ai repartitor, dar faci economie la factură numai în cazul în care au fost făcute inventarierea strictă a instalaţiei de încălzire, echilibrarea hidraulică pe coloane, izolarea termică în subsol, presetarea robineţilor termostaţi şi montarea repartitorului etalon corect
De câte ori nu am auzit: „Am repartitor şi plătesc mai mult decât vecinul, la pauşal“ sau „Fac economie, dar îngheţ de frig în casă. Când plec dimineaţa, închid caloriferul, iar seara îl deschid doar pentru câteva ore“. Din start, proprietarii nu au înţeles că rolul repartitorului de costuri este să regleze confortul termic din apartament, şi nu consumul. Oamenii se tem să nu înregistreze datorii la întreţinere pe care nu le pot plăti şi nu mai iau în calcul confortul termic. „Am apartament cu trei camere, dar ţin caloriferul deschis doar într-una. Îl deschid seara câteva ore şi dimineaţa câteva ore, în rest este închis. Şi aşa am plătit luna trecută peste 150 de lei numai căldura“, se plânge Vasilica Nica, proprietară din blocul C4 de pe strada Nanterre. Aceeaşi metodă o aplică un proprietar din Valea Roşie. Acesta închide robinetul dimineaţa, când pleacă la serviciu, şi îl deschide seara, într-o singură cameră. Din această cauză a făcut igrasie în toată casa.
Costurile cresc exponenţial dacă echilibrarea hidraulică nu a fost realizată
Cât este de bine să ne închidem caloriferele și cum trebuie să folosim repartitoarele ne explică un specialist în domeniu: „ANRSC-ul, prin ultimul ordin emis, respectiv 343/2010, nu ajută deloc la reglementarea situaţiei cu defalcarea consumului de energie termică şi, în plus, în sezonul 2011-2012 a încurcat mai mult decât până acum mersul lucrurilor. Asta s-a întâmplat din cauza lipsei echilibrării hidraulice şi, acolo unde e cazul, a pompelor cu turaţie variabilă, dar și din pricina managementului deficitar al utilizării repartitoarelo