Municipalitatea a semnat, ieri, un protocol de înfrăţire cu Linz, act prin care cele două localităţi vor începe colaborarea bazată pe relații economice, educaționale, turism, protecția mediului și schimburi culturale şi vor încerca să se dezvolte ţinând cont de perspectivele pe care le deţin. Actul a fost semnat de primarul George Scripcaru şi viceprimarul Christiana Dolezal.
De fapt, cele două municipalităţi au început colaborarea încă din anul 2007, la iniţiativa Dr. Wolfgang Berger – Vogel, Consul Onorific al României în Austria Superioară, susţinută şi de Ambasada României la Viena.
În prezent, Braşovul este al XVII-lea oraş cu care Linz are protocoale de înfrăţire sau colaborare.