Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parlamentarii de Timiș primesc, mâine, propunerile de îmbunătățire a legii transparenței

Publicat in Adevarul, joi 16 februarie 2012 ·

Reprezentanții societății civile, aliați sub de numirea de Coaliția 52, se întâlnesc la o masă rotundă cu politicienii care îi reprezintă pe timișeni în parlament, pentru a le propune sancțiuni conducătorilor autorităților publice care nu respectă Legea 52 din 2003. Actul normativ privește transparența în cazul deciziilor administrative, luate în multe cazuri fără a fi luate în considerare părerile cetățenilor.

Coaliția 52 a monitorizat peste 50 de primării din țară și toate consiliile județene, cifrele oferite după finalizarea studiului fiind îngrijorătoare. La nivel național, din cele 55 de primării monitorizate, mai puțin de jumătate respectă prevederile Legii 52 din 2003. Situația este mai gravă în privința instituțiilor județene, unde doar trei din 41 respectă normele de transparență decizională. Problemele sunt întâlnite și în 80 la sută dintre ministere.

Conform cifrelor oferite de Asociația „Academia de Advocacy" Timișoara, prevederile Legii 52 din 2003 sunt respectate în circa jumătate din cazuri la nivelul Primăriei Timișoara, în timp ce la Consiliul Județean Timiș în 75 la sută din cazuri.

Coaliția 52 va propune parlamentarilor, ca principale soluții care să „forțeze” respectarea transparenței decizionale, modificarea actului normativ pentru introducerea unor sancțiuni direct și imediat aplicabile conducătorilor autorităților publice pentru nerespectarea legii, cât și a unor termene rezonabile de dialog și reguli pentru desfășurarea acestuia.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat, sâmbătă seara, într-un parc acvatic de lângă Detroit

News.ro acum 11 minute
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seara, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Presa Internațională: Sârbii vor aproba proiectul celei mai mari mine de litiu din Europa

Wall-Street.ro acum o ora
Financial Times anunță că Aleksandar Vucic, președintele Serbiei, îi va permite Rio Tinto, gigant minier anglo-australian, să dezvolte în țara pe care o conduce cea mai mare mină de litiu din Europa, la doi ani după ce autoritățile au anulat proiect

Prizonieri cu legături cu ISIS au luat ostatici paznici într-un centru de detenţie din Rusia

News.ro acum o ora
Şase deţinuţi, unii cu legături cu Statul Islamic, au luat ostatici gardieni într-un centru de detenţie preventivă din regiunea de sud a Rusiei Rostov şi au cerut liberă trecere în negocierile cu autorităţile, a informat duminică presa rusă, citată

BEC a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti/ Candidatul PNL a obţinut mandatul de primar la diferenţă de două voturi

News.ro acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti, judeţul Constanţa, unde voturile au fost renumărate de mai multe ori. BEC a arătat că alegerile pot fi anulate dacă sunt îndeplinite cumulativ mai

Se renumără voturi la Sectorul 2 în secțiile 195 și 265. Mihaiu. O fracție infimă din cele care ridică semne mari de întrebare

Wall-Street.ro acum 58 minute
Biroul Electoral al Sectorului (BES) 2 a aprobat renumărarea voturilor din secţiile 195 şi 265, "o fracţie infimă" dintre cele care ridică semne de întrebare, a declarat edilul Radu Mihaiu, candidat al Alianţei Dreapta Unită pentru un nou mandat. "L

Armata israeliană anunţă o „pauză tactică” în operaţiunea Rafah pentru a permite acordarea de ajutor

Mediafax acum 4 ore
Armata israeliană anunţă o „pauză tactică” în operaţiunea Rafah pentru a permite acordarea de ajutor umanitar locuitorilor zonei. Aceasta este valabilă duminică, pe parcursul zilei. Camioanele cu ajutoare vor intra în Gaza printr-o trecere controlat

Biroul Electoral Central respinge cererea de anulare a alegerilor din Sectorul 1

Wall-Street.ro acum 3 ore
Cererea Alianței Dreapta Unită, formată din USR, PMP și Forța Dreptei, de a anula alegerile în Circumscripția Electorală Sector 1, a fost respinsă de către Biroul Electoral Central. Nu este singura decizie de acest fel luată de instituție în ultimel

Români BLOCAȚI de 10 ore pe aeroportul din Antalya. 170 de persoane așteaptă să plece: „Nu știm ce urmează să se întâmple cu noi”

Gandul acum o ora
170 de români se află într-o situație dificilă pe aeroportul din Antalya, Turcia, după ce au fost debarcați din avion în urma unei așteptări prelungite. Incidentul a început în noaptea de vineri spre sâmbătă și s-a prelungit până duminică dimineață,

Salvamont: Număr îngrijorător de mare de evenimente montane, în ultimele 24 de ore/ S-au primit 25 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă/ Au fost salvate 31 de persoane

News.ro acum 3 ore
Salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină la ”un număr îngrijorător de mare de evenimente montane”, în ultimele 24 de ore, fiind înregistrate 25 de apeluri prin care se cerea ajutor de urgenţă. Astfel, au fost salvate 31 de persoane, din care z

EURO 2024 În meciul Italia - Albania, s-a marcat cel mai rapid gol din istoria competiției!

Ziua Constanta acum 12 ore
Campioana europeană en-titre, Italia, a debutat cu dreptul la EURO 2024, din Germania, câștigând cu 2-1 meciul cu Albania, din grupa B. Scorul a fost deschis însă de Albania, prin Nedim Bajrami, care a punctat în secunda 24 a partidei, acesta deveni

Vremea

București
acum

27°
dum.

18°/30°
lun.

20°/33°
mar.

21°/34°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/31°
Constanta
acum

27°
dum.

18°/27°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

27°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

20°/34°