Editura Art aduce pe piaţa literară volumul \"Scrieri pornografice\", cu titlu înşelător.
Cartea de faţă, "Scrieri pornografice", adună într-un singur volum texte scrise de Boris Vian între 1947 şi 1958, de la conferinţa intitulată "Necesitatea unei literaturi erotice", până la câteva mici poeme, neruşinate şi amuzante. Traducerea din limba franceză a fost asigurată de Luiza Vasiliu.
Roman "violent", interzis în Statele Unite
Vian a scris şase romane, trei volume de poezie, patru volume de povestiri, şapte piese de teatru. De asemenea, el a mai lansat şi patru romane, parodii ale genului poliţist, semnate cu pseudonimul Vermon Sullivan. Dintre acestea, "Voi scuipa pe mormintele voastre" este cel mai cunoscut, dar şi cel mai controversat din cauza scenelor de "violenţă", volumul a fost interzis în America.
Capodopera sa este "Spuma zilelor", o poveste de dragoste tragică în care obiectele răspund emoţiilor proprietarilor lor. La vremea publicării, însă, în 1947, nu a atras deloc atenţia publicului. Un personaj negativ din roman, numit Jean Sol-Partre, a apărut în urma unei aventuri pe care soţia lui Vian a avut-o cu Jean-Paul Sartre.
ÎN PREMIERĂ
Fragment exclusiv din traducerea în română a volumului
"A anticipa reacţiile cititorilor e o ramură a artei făuritorilor de cărţi care n-a fost, cred eu, suficient explorată; şi, deşi studierea acesteia e aridă şi delicată, mi se pare că ea rezervă destule surprize. Mi se va răspunde că adevăratele opere de artă se fac fără premeditare şi că instinctul creatorului prevede şi cântăreşte dinainte tot ceea ce noi bănuim că e imprevizibil şi imponderabil; şi mi se va mai spune că face toate astea inconştient. Ei bine, nu vreau să-i implic în răspunsul meu pe toţi stimabilii mei colegi, dar cred că există un oarecare pericol în a-ţi reprezenta scriitorul dre