Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ROMANul lui Răzvan! Rapid - Ujpest 2-1

Publicat in Pro Sport, joi 16 februarie 2012 ·

În timp ce George Copos se ocupă cu ajutorarea sinistraţilor din Vrancea, elevii lui Răzvan Lucescu merg aproape perfect în partidele din Antalya.

Rapidiştii continuă seria rezultatelor bune în Turcia, iar ieri au câştigat a cincea partidă de pregătire în faţa ungurilor de la Ujpest, scor 2-1. Faţă de meciul cu Şahtior (1-1), Lucescu jr a trimis în teren o formulă de echipă experimentală în care s-au regăsit printre titulari: Vâtcă, Pavlovic, Sburlea, Creţu şi Ezequias. Astfel, prima repriză a fost la discreţia giuleştenilor care au avut eficienţă maximă, două ocazii, două goluri. Pe tabelă, Nicolae Grigore şi Mihai Roman.

Pavlovic a înjurat arbitrul

Cel mai bun om al lui Răzvan Lucescu în meciul cu Ujpest a fost Mihai Roman care a reuşit să scoată un penalty şi să marcheze golul doi, după o pasă de excepţie primită de la Teixeira. Fostul braşovean a lipsit de la primul stagiu de pregătire, rapidistul transpirând atunci în tricoul naţionalei. Roman a revenit sub comanda lui Răzvan Lucescu şi a arătat o formă bună, evoluţia din jocul cu Radnicki Belgrad (1-1) fiind continuată aseară. În repriza secundă, singurul care a ieşit în evidenţă a fost Milos Pavlovic. În minutul 53, sârbul a avut o ieşire urâtă la adresa arbitrului, a fost eliminat, iar apoi înlocuit de Dan Alexa. Şi chiar dacă elevii lui au învins, la finalul meciului, Răzvan Lucescu s-a arătat nemulţumit de faptul că echipa sa a luat gol după o neatenţie în apărare a lui Cristi Oros.

Am intrat puţin relaxaţi, le-am dat o şansă o dată, dar până la sfârşit jocul a fost controlat de Rapid. Asta arată că suntem pe un drum bun

Răzvan Lucescu, antrenor Rapid

Min 90. Final de meci.

Min 90. Ocazie bună pentru Rapid. Mingea trimisă în careu de Deac este respinsă de portarul lui Ujpest după ce ţopăie în careul de 6 metri.

Min 88.x Alexa vede cartonaşul galben. @N

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 3 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 7 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 4 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Ministrul rus al transporturilor, demis luni dimineață de Putin, a fost găsit împuşcat în maşina sa

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul rus al transporturilor, Roman Starovoit, care a fost demis luni de preşedintele Vladimir Putin şi înlocuit cu adjunctul său, a fost găsit împuşcat în maşina sa, într-un aparent act de sinuc

După ce a fost dat afară intempestiv de Putin, fostul ministru rus al Transporturilor s-a sinucis

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Transporturilor din Rusia, Roman Starovoit, s-a împușcat mortal în locuința lui din Odintsovo, la scurt timp după ce a fost demis din funcție de către președintele Vladimir Putin, scrie luni publicația proguvernamentală Izvestia,

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 2 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 25 minute
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum o ora
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Ilie Bolojan a anunțat ce va conține al doilea pachet de măsuri fiscale

Press Alert acum 13 minute
Premierul Ilie Bolojan a anunțat luni, în fața Parlamentului, ce măsuri va include al doilea pachet ce vizează reducerea deficitului bugetar. Printre altele, măsurile urmăresc reforma pensiilor speciale, a administrației și a companiilor de stat. Di

Ministrul Transporturilor: Voi uza de toate prerogativele pe care le am pentru ca indemnizaţiile tuturor membrilor de CA din societăţile şi instituţiile aflate în subordonare să scadă drastic / Plan de eficientizare şi restructurare la TAROM

G4Media acum 21 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a afirmat, luni, că va folosi toate prerogativele pentru reducerea indemnizaţiilor membrilor din consiliile de administraţie de la toate companiile din subo

Vremea

București
acum

38°
lun.

22°/38°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

31°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°