Pentru condiţiile extreme din Bucureşti, UEFA ne-a repartizat un arbitru pe măsură. Britanicul Mark Clattenburg poate face faţă uşor gazonului mocirlos de pe Naţional Arena dacă moşteneşte măcar un pic din abilităţile de supravieţuitor ale celebrului Edward "Bear" Grylls.
Presa din Marea Britanie a speculat în nenumărate rânduri asemănarea fizică izbitoare dintre cei doi şi rămâne de văzut, diseară, dacă arbitrul va reuşi să "supravieţuiască" piedicilor pe care gazonul prost i le va pune. Clattenburg se poate vedea în situaţia de a-şi păstra echilibrul pe gheaţă şi de a străbate în viteză terenul acoperit de noroi, aşa cum Grylls a făcut de multe ori în expediţiile sale.
"Supravieţuitorul" a fost deja în România
Bear Grylls, celebru aventurier, explorator şi om de televiziune, este unul dintre cei mai cunoscuţi autori ai unei emisiuni în care se prezintă tehnici de supravieţuire. Acum în vârstă de 37 de ani, Grylls este cel mai tânăr britanic care a reuşit să escaladeze Everestul (la 23 de ani).
Emisiunea pe care o realizează, Man vs Wild, este distribuită în Europa de Discovery Channel şi este unul dintre cele mai de succes show-uri din întreaga lume. În toamna lui 2008, Grylls a filmat un episod al emisiunii chiar în România, în munţii Apuseni, acolo unde a mâncat peşti vii şi a sărit îmbrăcat în apa rece a unui lac de munte pentru a demonstra cum se poate supravieţui în sălbăticie.
Pentru condiţiile extreme din Bucureşti, UEFA ne-a repartizat un arbitru pe măsură. Britanicul Mark Clattenburg poate face faţă uşor gazonului mocirlos de pe Naţional Arena dacă moşteneşte măcar un pic din abilităţile de supravieţuitor ale celebrului Edward "Bear" Grylls.
Presa din Marea Britanie a speculat în nenumărate rânduri asemănarea fizică izbitoare dintre cei doi şi rămâne de văzut, diseară, dacă arbitrul va reuşi să "supravieţuia