Iubirea pentru fotbal a unui om de cultură este totuna cu a oricărui microbist. A te bucura şi a suferi împreună cu Totti, a schimba programul familiei în funcţie de etapele de campionat din Serie A sînt lucruri obişnuite în viaţa scriitorului Mircea Mihăie.

Aleea Alexandru, numărul 38. Undeva în spatele Palatului Victoria. Peisaj hivernal. Printre nămeţi scrîşnesc pneurile falnicelor Jeep-uri. Institutul Cultural Român, o casă veche, boierească. Pe afară. Pe dinăuntru mai mult veche, cu tavanul coşcovit de la infiltraţii. Nu sînt bani pentru investiţii.

Personal puţin numeros, discret, eficient. E o linişte de bibliotecă. Cineva fumează într-un colţ al holului. O disidenţă pacifistă şi acceptată. Birou auster, dotat cu una bucată computer cu monitor LCD şi un televizor Panasonic care îţi tăia răsuflarea pe la jumătatea anilor '90. Un fotoliu, o canapea, o măsuţă joasă pe care stau ceştile cu ceai. Atmosferă culturală şi un om care ne arată mîndru imaginea lui Francesco Totti setată pe desktop-ul PC-ului. Nu mai sîntem foarte siguri unde am nimerit: la fan Club AS Roma sau într-un bastion al culturii române? Aflasem că interlocutorul meu este fan AS Roma. Nu ştiam însă ce forme ia această pasiune şi mă gîndeam că e vorba mai mult de cochetăria unui intelectual care s-a orientat către o echipă din Cetatea Eternă. M-am înşelat amarnic. "Ţin cu AS Roma din 1966", şi-a început confesiunea Mircea Mihăieş. Apoi a continuat fără ca eu să-l întrerup cu vreo întrebare. "În '66 viaţa mea şi a prietenilor mei din Arad era confiscată de Mondialul de fotbal din Anglia. Vedeam meciurile la televiziunea maghiară şi citeam Sportul popular. Pe atunci, toată lumea ţinea cu Real Madrid, cu Benfica, cu Liverpool, cu Inter, cu Juventus. M-am hotărît să iau şi eu o echipă, aproape la întîmplare, care nici nu mergea foarte bine în perioada aceea. Am rămas cu ea