Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Paulson: Grecia ar putea da faliment, fapt care va provoca destrămarea zonei euro

Publicat in Adevarul, joi 16 februarie 2012 ·

Paulson & Co., fondul de hedging în valoare de 23 de miliarde pe care fondatorul său, John Paulson, încearcă să-l redreseze după pierderile record suferite anul trecut, a declarat că Grecia ar putea da faliment până la sfârșitul lui martie, fapt care va provoca destrămarea zonei euro.

Grecia ar avea nevoie de 90 de miliarde de euro pe an doar pentru a satisface cerințele de refinanțare necesitate de acordul anticipat cu privire la implicarea sectorului privat, recapitalizarea băncilor și alte nevoi de finanțare, a estimat Paulson într-o scrisoare către clienți trimisă în această lună, anunță agenția de știri Bloomberg.

„Credem că intrarea în incapacitate de plată a Greciei ar putea provoca un șoc sistemic mult mai puternic decât falimentul Lehman Brothers, provocând imediat o contractare economică și o prăbușire a piețelor”, se arată în această scrisoare care conclude că „zona euro este bazată pe fundații false și se va prăbuși eventual”.

Băncile europene - principalul motiv de îngrijorare

La doi ani de când au promis că vor salva Grecia, liderii europeni sunt indeciși între a continua să arunce bani în direcția problemei sau a risca un faliment național care ar putea forța ieșirea Greciei din zona euro și provoca haos pe piețe.

„Este foarte probabil ca presiunea de a menține zona euro să devină mult prea mare și acest lucru să provoace destrămarea acesteia”, se arată în scrisoarea de 100 de pagini. Firma a declarat că principalul motiv de îngrijorare este reprezentat de băncile europene care s-au împrumutat mai mult decât cele americane și nu au suficient capital pentru a rezista unei noi crize financiare.

„Principala dezamăgire” a lui Paulson

Paulson, care a devenit miliardar în 2007 speculând contra pieței ipotecare americane, a pierdut 51% din activele unuia din principalele sale fonduri, anul trecut, după ce

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vrancea - Autocar cu 59 de pasageri, înmatriculat în Bulgaria, răsturnat pe DN2. Patru persoane, inclusiv un copil, rănite uşor / Şoferul vehiculului ar fi adormit la volan - FOTO

News.ro acum 2 ore
Patru persoane, inclusiv un copil, au fost rănite uşor după ce un autocar cu 59 de pasageri, înmatriculat în Bulgaria, s-a răsturnat pe Dn2, în apropierea localităţii Pufeşti, din judeţul Vrancea. Şoferul vehiculului ar fi adormit la volan. ”Prin ap

Incident armat într-un supermarket din Arkansas - trei persoane ucise şi 10 rănite

Mediafax acum 19 minute
Cel puţin trei persoane au fost ucise şi 10 rănite într-un atac armat în masă la un supermarket din Arkansas vineri, potrivit autorităţilor. Suspectul a fost împuşcat de poliţie şi se află în custodie cu răni care nu îi pun viaţa în pericol, a decla

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 12 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 11 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 11 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Horoscop pentru sâmbătă, 22 iunie 2024. Favoruri sau câștiguri substanțiale pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 11 minute
Berbec Vrei, nu vrei, esti in văzul lumii la finalul acestei saptamani. Este posibil sa primești invitații la evenimente cu multe persoane, care mai de care mai interesante. Esti admirat, intrebat si ți se vor solicita explicatii sau sfaturi. Aval

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 11 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 11 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 10 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Atac armat sinistru într-un supermarket din SUA. Trei oameni au fost uciși și 10 răniți

Ziare.com acum o ora
Trei persoane ucise şi 10 rănite într-un incident armat, într-un supermarket din Arkansas Un bărbat înarmat a deschis focul într-un supermarket din Arkansas vineri, ucigând trei civili şi rănind alte 10 persoane, inclusiv doi ofiţeri de poliţie, a a

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

21°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

22°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

23°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°