Mesajul a fost trimis. Multumesc!

USL Brăila pune la punct strategia privind campania electorală

Publicat in Vocea Brailei, joi 16 februarie 2012 ·

* conform celor spuse de Cătălin Boboc, preşedintele filialei PNL, până săptămâna viitoare liderii USL Brăila vor avea gata strategia privind viitoarele alegeri

Liderii Uniunii Social Liberale din Brăila s-au întâlnit în această săptămână pentru a pune la punct planul de luptă pentru viitoarea campanie electorală. Întrebat despre acest subiect, preşedintele filialei PNL Brăila, Cătălin Boboc, ne-a spus că discuţiile continuă şi că până săptămâna viitoare se va ajunge cu siguranţă la o strategie finală. "Lucrurile sunt încă în desfăşurare, în continuare ne întâlnim cu organizaţiile locale, ne întâlnim cu fiecare dintre reprezentanţii celor două partide pentru a încerca să maximizăm rezultatele. Căutăm cu toţii soluţii să armonizăm organizaţiile noastre. Încercăm să îi ascultăm pe fiecare în parte, atât oamenii noştri cât şi ai lor au obiective, au ambiţii, au şi orgolii personale, sunt oameni care s-au înscris în diverse competiţii electorale şi îşi propun să scoată mai mult de fiecare dată. Căutăm soluţii să armonizăm toate acestea", ne-a declarat telefonic liderul liberal despre discuţiile purtate până acum cu cei din PSD. Acesta spune că direcţia USL este una certă şi că se va merge pe ideea de front comun în alegerile care urmează. "În cele mai multe localităţi lucrurile sunt deja oarecum armonizate. Mai sunt câteva comune în care mai avem de lămurit lucrurile, încercăm să facem eforturi astfel încât pe tot judeţul să mergem pe nişte comune, să armonizăm echipele celor două partide. Mai avem de stabilit fiecare dintre noi nişte repere, target-uri. Al nostru este de exemplu de 17 - 18 primării, din cauza asta încercăm să găsim cea mai bună variantă pentru candidaturile din acele comune", a mai adăugat liberalul. Acesta a menţionat totodată, că lucrurile sunt clare în ceea ce priveşte comunele care în acest moment au primari PNL şi că s-a ajuns la o concl

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 2 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum o ora
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 3 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 4 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

„Granița etern sângeroasă” a Rusiei. Un expert german spune de ce moartea lui Putin nu va schimba situația Europei

HotNews acum 4 ore
Şansele de încetare a ostilităţilor în Ucraina sunt reduse, iar moartea preşedintelui rus Vladimir Putin nu ar schimba acest lucru, a declarat un academician militar german, Marcus Matthias Keupp, pentru ediţia de duminică a ziarului Kurier din Vien

Alertă Cod Galben pentru aceste localități din județul Botoșani. Avertizare de ultimă oră

Botosani News acum 2 ore
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru o parte din județul Botoșani, valabilă, sâmbătă, între orele 16:55 -18:30. Sunt vizate localitățile: Botoșani, Flămânzi, Voron

Doliu în familia regală saudită: „Prințul adormit” a murit după 20 de ani în comă

Cancan acum 37 minute
Prințul saudit Al-Waleed bin Khaled bin Talal Al Saud, cunoscut în întreaga lume drept „Prințul Adormit”, s-a stins din viață la vârsta de 36 de ani, după aproape două decenii petrecute în comă. Informația a fost confirmată de tatăl său, prințul Kha

Aeroporturile din Moscova, închise temporar după atacurile cu sute de drone lansate de Ucraina

HotNews acum 2 ore
Un atac susținut cu drone lansat de forțele ucrainene asupra Rusiei a dus la închiderea temporară a principalelor aeroporturi din Moscova și la anularea a cel puțin 140 de zboruri, au declarat oficialii locali, citați de BBC. Începând de sâmbătă dim

Sinner, Djokovic şi Draper se retrag de la turneul Masters 1000 de la Toronto

Mediafax acum o ora
Liderul clasamentului ATP, Sinner, a invocat o accidentare la cotul drept, suferită în urma unei căzături în optimile de finală de la Wimbledon, pe drumul către primul său titlu la All England Club şi al patrulea trofeu major. Sinner a obţinut primu

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/29°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°