Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tu nici nu-i mai iei când ţi se dau rest la magazin. O familie e nevoită să trăiască cu 50 de BANI pe zi

Publicat in Antena 3, joi 16 februarie 2012 ·

Cinci membri ai unei familii din Bacău sunt nevoiţi să trăiască doar cu 50 de bani pe zi. Atât îşi pot permite să cheltuiască fiecare pentru mâncare, în condiţiile în care venitul lunar al familiei este de 80 de lei. Mai mult, cei cinci locuiesc între patru pereţi care se pot prăbuşi oricând, după ce casa lor a fost acoperită de zăpezile căzute în ultima vreme.

Voluntarii de la Crucea Roşie au aflat povestea lor şi le-au întins o mână de ajutor. Marianca şi Ionuţ locuiesc în Hemeiuş, la mai puţin de doi kilometri de Bacău. Au trei copii împreună. Cinci suflete se adăpostesc într-o casă bătrânească, gata să se năruie. Acoperişul a fost încercat anul trecut de foc. L-au reparat cum au putut peste vară, dar acum s-a încovoiat din nou sub greutatea zăpezii.

Tatãl spune cã a cãutat de muncã, însã nu-l vrea nimeni. Acum vecinii îi mai dau câte un ban sã le cureţe ograda de zãpadã.

Cinci guri trebuie hrãnite cu 80 de lei pe lunã, cât e alocaţia copiilor. Asta înseamnã ca fiecare sã mãnânce de 50 de bani pe zi.

O altă familie greu încercată de probleme a făcut apel la Crucea Roşie. Doi pensionari din Bacău, care abia au cu ce trăi. Pensiile cumulate le ajung să cumpere doar câteva lemne care nu le ajung să treacă peste iarnă.

Soţul e bolnav şi infirm. Durerile şi frigul îl fac să stea numai în pat.

Cinci membri ai unei familii din Bacău sunt nevoiţi să trăiască doar cu 50 de bani pe zi. Atât îşi pot permite să cheltuiască fiecare pentru mâncare, în condiţiile în care venitul lunar al familiei este de 80 de lei. Mai mult, cei cinci locuiesc între patru pereţi care se pot prăbuşi oricând, după ce casa lor a fost acoperită de zăpezile căzute în ultima vreme.

Voluntarii de la Crucea Roşie au aflat povestea lor şi le-au întins o mână de ajutor. Marianca şi Ionuţ locuiesc în Hemeiuş,

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Chalrambous, imediat după remiza lui FCSB cu Hoffenheim: „Băieții au făcut ceva la care nu ne-am fi așteptat”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
. Elias Charalambous, antrenorul roș-albaștrilor, a analizat remiza din etapa a șasea a grupei unice de Europa League.

A murit Nicu Sârghea, toboşarul trupei VUNK

Mediafax acum 3 ore
Nicu Sârghea, toboşarul trupei VUNK, a murit, joi, la vârsta de 48 de ani. Nicu Sârghea a fost găsit decedat în locuinţă, cel mai probabil în urma unui accident vascular.

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum 7 ore
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

Belgia crește numărul de militari din România. Grupul de luptă NATO se extinde la nivel de brigadă

Ziare.com acum 4 ore
Belgia va crește, în anul 2025, contribuția cu trupe la Grupul de luptă al NATO din România, cu sediul la Cincu (județul Brașov), a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN) al României. Această decizie a fost oficializată cu prilejul vizitei în

Daniel Funeriu: Da, vreau să candidez la Preşedinţia României

News.ro acum 2 ore
Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, vehiculat ca posibil candidat la alegerile prezidenţiale, a afirmat, joi seară, că este dispus să candideze. ”Da, vreau să candidez la Preşedinţia României”, a afirmat, joi seară, fostul ministru al Educa

Undă verde pentru România în Schengen, dar problemele pentru camionagii nu s-au terminat

HotNews acum 6 ore
La 17 ani după ce România şi Bulgaria au aderat la blocul comunitar, cele două țări au primit undă verde pentru a deveni membre ale zonei Schengen, spațiul de liberă circulație al Uniunii Europene, scrie joi BBC News. Postul britanic notează că, pen

Mesaj RO-ALERT despre dispariția minorei de 12 ani primit de locuitorii din Constanța

Ziua Constanta acum 3 ore
În această seară , 12 decembrie 2024, locuitorii orașului Constanța au primit un mesaj RO-ALERT referitor la dispariția minorei de 12, ani, Radu Andreea Cristina care a părăsit în mod voluntar unitatea de învățământ în care studia, fără a reveni în

A fost câștigat marele premiu la Loto 6/49, de peste 100.000 de euro. Cât a costat biletul norocos

Ziare.com acum 4 ore
Loteria Română a anunțat joi seară, 12 decembrie, că la tragerea Loto 6/49 s-a câştigat premiul de categoria I în valoare de 519.397,36 lei (peste 100.000 de euro). Potrivit Loteriei Române, biletul norocos a fost jucat la agenţia 74-100 din Bucureş

Călin Georgescu recunoaște că a fost la ferma de la Ciolpani: „Am fost pentru că m-au rugat. Nu am participat la discuție”

Adevarul acum 2 ore
Călin Georgescu a recunoscut în această seară, la Realitatea Plus, a fost sâmbătă la ferma de la Ciolpani, unde s-a aflat și Horațiu Potra. Acesta a spus, însă, că nu a participat la discuțiile dintre echipa sa de pază și Potra.

Liga Europa: Glasgow Rangers – Tottenham 1-1

News.ro acum 2 ore
Echipa scoţiană Glasgow Rangers a terminat la egalitate joi seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea engleză Tottenham, în a şasea etapă din Liga Europa. Pe Ibrox Stadium, echipa antrenată de Philippe Clement nu a putut marca în prima repriză

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/7°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-4°/3°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

4°/8°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-0°/4°
lun.

-0°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°