Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Instinct de amorezi

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 17 februarie 2012 ·

Fiecare dintre noi are propria manieră de a face sex. Unii sunt mai tradiţionalişti şi au nevoie de intimitatea propriului dormitor, în timp ce alţii adoră senzaţiile tari şi sunt mereu dornici să experimenteze lucruri noi, relatează tgcom.it.

Fiecare persoană face sex cum are chef. Unii preferă să îşi păstreze energia pentru sfârşitul de săptămână, alţii vor să experimenteze orice, oriunde, alţii au nevoie de intimitatea dormitorului lor, în timp ce alţii se dau în vânt după fiorul locurilor alternative şi „cu risc“, cum ar fi ascensorul sau sala de şedinţe de la birou. La fel de adevărat este că există şi abstinenţi, care reuşesc să trăiască şi fără sex, la fel cum există şi aşa-numiţii „casual lovers“, altfel spus libertinii mileniului III. Destul de multe persoane aleg aşa-numiţii „friends with benefits“, altfel spus, cei care preferă să facă sex cu un prieten apropiat, fără nici un fel de implicare emoţională. Această „hartă“ a amorezilor a fost realizată la nivel european de C-Date, un portal matrimonial de referinţă la nivel european. Studiul a fost realizat pe un eşantion de 5.670 de subiecţi, cu vârste cuprinse între 25 şi 60 de ani, care au fost intervievaţi în legătură cu obiceiurile şi modul în care fac sex. În primul rând, ne sare în ochi frecvenţa cu care europenii fac sex. Pentru aproape 23 la sută dintre subiecţi este vorba de o activitate cotidiană, în timp ce 52 la sută vorbesc despre o frecvenţă săptămânală, ceva mai des în weekend. Alte 14 procente fac sex şi mai rar, mai precis o dată pe lună, în timp ce doi la sută au parte de sex cam o dată la jumătate de an. Trebuie menţionate şi cele nouă procente de subiecţi care declară că fac sex şi mai rar sau chiar niciodată. Bineînţeles, este vorba de afirmaţii ale persoanelor intervievate, care nu pot fi verificate.

Iubire de weekend

Interesante sunt afirmaţiile despre

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 5 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 10 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 4 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 4 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 4 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 8 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

20°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°