Nu pregătiţi rugul pentru Prepeliţă, nu e eretic pentru că a dat pe lângă minge, nu trebuie bătut în cuie pe cruce. De-astea li s-au întâmplat şi stoperilor lui Arsenal pe San Siro, şi altora, şi altora, şi altora.

Oare dacă nu era momentul acela, care era deznodământul? Dacă Tatu nu se împiedica de câteva ori ca pe o plajă cu nisipul prea mare. Dacă se verticaliza mai mult, dacă, dacă, dacă! Sau dacă şutul lui Tatu din minutul 70 era puţin mai încolo.

În fotbal sunt lucruri care se pot antrena şi lucruri unde ca antrenor n-ai cum să intervii. E clar că n-ai variante atunci când şurubul tău din zona centrală se învârte în gol. Se poate antrena condiţia fizică, iar Steaua a alergat măcar cât olandezii aflaţi în plin campionat şi a terminat meciul la timonă. A avut ocazii mai multe, mai clare şi mai puţin scoase din tolba lui Moş Crăciun decât ale olandezilor. Se pot antrena fazele fixe, unde în apărare n-au fost probleme. Se pot antrena traseele, care n-au mers rău, şi asta de multe ori graţie lui Rusescu, despre care toată iarna s-a spus că nu poate juca în dreapta şi uite că poate!

Deja oamenii şi-au fixat ţintele. Primul, Prepeliţă, desigur. Apoi, Dănănae, făcut praf de Ola John. Cu toate astea, Ola John a marcat când pe teren nu era Dănănae, ci Martinovic. Urmează Bicfalvi, care a jucat binişor, dar vor fi voci care vor spune că dacă Eric nu e măcar la nivelul lui Gerrard, n-are ce căuta în echipă. Steaua trăieşte cu oameni luaţi din magazie, de pe raft, dar vrea ca aceştia să fie la nivelul adversarilor, chiar şi după două luni de pauză.

Nu poţi antrena ghinionul, ratările monumentale, nu poţi baleia tot timpul între diverse toane. Poţi doar să-ţi vezi de treabă şi când vreisă faci ca tine,să faci.

Am văzut ce se poate şi ce nu se poate antrena. Problema e, însă, unde. Chiar aşa, are cineva idee unde