Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gorjenii au adunat peste cinci tone de alimente

Publicat in Impact in Gorj, vineri 17 februarie 2012 ·

Peste cinci tone de alimente vor pleca din Gorj, spre Vrancea, Buzău şi Ialomiţa, judeţe greu încercate în această perioadă. Alimente, apă, pături, tot ce s-a strâns în cele două corturi amplasate în municipiu vor pleca spre judeţele afectate de căderile abundente de zăpadă. Activitatea va mai continua şi astăzi, până la ora 11:00 când produsele donate vor fi transportate către zonele sinistrate. Punctul de plecare este Piaţa Mare a oraşului, începând cu ora 11.00.

La solicitarea Prefectului Judeţului Gorj, adresată Comandantului Garnizoanei Târgu-Jiu, locotenent colonel inginer Marin Bran, în municipiu au fost organizate două puncte de colectare a produselor alimentare şi nealimentare rezultate din donaţii, pentru sinistraţii din judeţele afectate de căderile abundente de zăpadă. Punctele de colectare au fost organizate în Piaţa Mare şi Piaţa Mică a municipiului Târgu-Jiu, de către Garnizoana Târgu-Jiu, cu sprijinul Unităţii Militare 01541, din cadrul Comandamentul Logistic Întrunit, începând din dimineaţa zilei de 13 februarie. Potrivit purtătorului de cuvânt al Instituţiei Prefectului Gorj, Alina Iordăchescu, în perioada 13-16 februarie au fost colectate din donaţii peste cinci tone de alimente, în special provenite de la persoanele fizice din Târgu-Jiu şi localităţile limitrofe, dar şi o donaţie importantă de la Unitatea Militară 01013 Târgu-Cărbuneşti, constând în alimente de bază: zahăr, făină, conserve şi apă minerală. Un transport de alimente din judeţul Gorj s-a alăturat unei coloane de maşini cu ajutoare pentru familiile din judeţele afectate de ninsori, în data de 15 februarie, în localitatea Craiova, cu destinaţia Alexandria, fiind transportate într-un depozit intermediar, urmând a fi distribuite în perioada următoare în judeţele Vrancea, Buzău şi Ialomiţa. Activitatea de colectare continuă şi astăzi până la ora 11.00, când produsele donate vor

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoferul care s-a urcat pe cabina TIR-ului și a blocat traficul rutier pe Autostrada A1, în semn de protest, reținut. Alți 13 pietoni au fost amendați

Ziua Constanta acum 33 minute
Șoferul, în vârstă de 33 de ani, care a blocat traficul rutier în semn de protest, la data de 20 iulie 2025, pe Autostrada A1, pe sensul Pitești - București, la kilometrul 19, a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, pentru împiedicarea sau în

66,2% dintre români cred că Nicolae CEAUȘESCU a fost un lider bun. Semnal de alarmă tras de sociologul Remus Ștefureac

Gandul acum 28 minute
INSCOP Research a realizat, în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Comunist (IICCMER), cea mai amplă cercetare sociologică dedicată nostalgiei după comunism, care va fi publicată mâine, transmite dire

„Îi spulberăm” » Gigi Becali, în extaz după ce a aflat adversara FCSB-ului: „Nu sunt de talia noastră”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Gigi Becali (67 de ani), finanțatorul de la , a reacționat după ce a aflat preliminar al Ligii Campionilor. Campioana en-titre din Superliga, dacă trece de dubla cu Shkendija, va juca apoi cu învingătoarea dintre Shelbourne, din Irlanda, și , din Az

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum 3 ore
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

România a avut cel mai mare deficit guvernamental din UE în primul trimestru, 7,5% din PIB, potrivit unei analize Eurostat

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Deficitul guvernamental ajustat sezonier a scăzut, atât în Uniunea Europeană cât şi în zona euro, în primul trimestru al acestui an, comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, o tendinţă simil

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 4 ore
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

VIDEO George Simion, la o terasă în Cipru în timpul protestelor de duminică / Întrebat ce se mai poate face azi în România, liderul AUR răspunde: „Azi, nimic. Nu sunt șanse. E mai cald ca în Cipru” / „Poporul țipă, iar el e la șpriț în Cipru”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul partidului extremist AUR, George Simion, a discutat duminică, la o terasă din Cipru, despre problemele din țară, alături de un grup de susținători. Între timp, la București, câteva sute de si

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 4 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

Amenzi de 1,8 milioane de lei după controale la gropile de gunoi din țară: unde sunt cele mai mari bombe ecologice

Adevarul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat că, în urma controalelor făcute la gropile de gunoi, reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu au dat amenzi în valoare de 1,8 milioane de lei.

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

32°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°