Cimitir pentru animale de companie / Foto: Petr Josek / REUTERS Şi-a păzit stăpâna de hoţi în timpul vieţii, iar aceştia par să se fi răzbunat după moarte. Este posibilul rezumat al poveştii unui căţel de la care hoţii au furat diamante în valoare de 9.000 de euro.
Canişul Tipsy îşi dormea somnul de veci la fel cum îşi trăise viaţa. Cu stil. Stăpâna, o americană excentrică, îl îngropase într-un cochet cimitir pentru animale din oraşul francez Asnieres. Alături de alţi câini, dar şi de pisici, hamsteri, canari, cai. Chiar şi un leu e înmormântat aici. Iar când şi-a luat adio de la Tipsy, stăpâna a dorit să \i facă iubitului ei patruped unultim cadou. Aales o superbăzgardăîncrustatăcu diamante.
Se întâmpla acum 9 ani. Iar de atunci, o adevărată legendă urbană luase naştere în oraşul de pe Sena. Se spunea că într-unul dintre mormintele animalelor existăo comoară. Iar zilele trecute,inevitabilul s-a produs. Cineva a vrut săse convingăde existenţa "comorii". Mai mult, hoţul amers la sigur. Avandalizat doar mormântul lui Tipsy. Incursiunea nocturnă, nevăzută şi neauzită de niciun martor, l-a făcut mai bogat cu 9.000 de euro.
Vestea a distrus-o emoţional pe americană, despre care presa franceză nu spune decât că este o moştenitoare înstărită. Mulţi localnici se întreabă însă ce i-a trebuit femeii să îngroape diamante alături de căţelul favorit. Scandalul e atât de mare încât chiar adjunctul primarului local a încercat o explicaţie pentru gestul femeii. "Uneori, între stăpâni şi animale se formează o legătură foarte puternică. Iar asta poate însemna, pentru unii oameni mai originali, lăsarea de bijuterii în mormântul câinelui", spune Philippe Babe, viceprimarul din Asnieres-sur-Seine.
Acum, proprietarii câinilor, pisicilor, canarilor, cailor şi hamsterilor înmormântaţi aici se tem căşi fostele lor animale preferate ar putea deveni ţintele vandalil