Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ROMÂNII AU TALENT. Un pizzar, un ceteraş, doi gimnaşti şi o acrobată, surprizele primei ediţii din sezonul 2 al show-ului de divertisment. VIDEO

Publicat in Gandul, vineri 17 februarie 2012 ·

Mai mult umor, concurenţi mai bine pregătiţi şi prezentatori în formă - astfel a debutat la Pro TV sezonul al doilea din show-ul de divertisment "Românii au talent". Emisiunea cu numărul unu din noul sezon a avut momentele bine dozate oferind românilor aflaţi în faţa televizoarelor spectacol nu doar pe scenă, ci şi în culise, şi asta pentru că Smiley şi Pavel Bartoş au demonstrat din nou că fac echipă. Cei doi au promis un spectacol total şi s-au ţinut de cuvânt, chiar dacă asta a însemnat să se bată cu cocă, ori să cânte din frunză.

În prima ediţie a show-ului difuzat de ProTV vineri, 17 februarie, de la ora 20:30, românii au primit de toate - emoţie, umor, suspans şi talent. Pe scenă au urcat imitatori, travestiţi, cântăreti, dansatori, ba chiar primari.

Spectacol cu vioara şi arcuşul

Acesta a fost cazul lui Mercea Ioan, primarul comunei Macea din Arad, care a luat piuitul sălii în momentul în care a început să recite cu vocea unui copil de grădiniţă versuri din "Gândacelul" Elenei Farago.

Dar prestaţia lui nu i-a impresionat pe Andra, Andi Moisescu ori Mihai Petre. Decis să demonstreze că poate, edilul s-a apucat să cânte la frunză. Fără succes la juraţi însă. Doar Bartoş şi Smiley s-au arătat interesaţi de această artă. Frunzele lor însă mai mult au zburat prin culise decât le-au stat lipite de buzele prezentatorilor.

Carol Aflat, concurentul de 42 de ani din Haţeg, Hunedoara, a reuşit cu momentul sau artistic să-i amuze pe toţi cei prezenţi, de la juraţi la sală. Chiar dacă talentul său a fost unul muzical, Mihai Petre a fost impresionat de mişcările de şolduri şi umeri ale concurentului, precum şi de umorul acestuia. Iar decizia de a-l trimite pe Aflat în etapa următoare a fost primită de public cu aplauze.

Cel care a facut un spectacol total a fost ceteraşul Vasile Godja, de 20 de ani, din comuna Onceşti, Maramureş, ca

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 3 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 3 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 55 minute
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 10 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 11 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum 2 ore
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 8 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Vremea

București
acum

18°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°
lun.

22°/41°