Cine bănuia că celebrul actor, născut la Londra în 16 aprilie 1889, ar fi atras atenția serviciilor secrete? Acestea l-au ținut ceva vreme sub observație, dar s-a constatat că nu reprezintă niciun pericol pentru statul american, informează guardian.co.uk
MI5, serviciul de spionaj britanic a deschis un dosar pentru marele actor Charlie Chaplin, în timp ce acesta era vânat de FBI, pe când la conducere se afla unul din celebri săi directori, J. Edgar Hoover. Toate acestea s-au întâmplat pentru simplul fapt că Chaplin era simpatizant comunist.
FBI a rugat MI5 să culeagă informații despre actor, pentru ca aceștia să îi poată interzice intrarea în Statele Unite. Stufosul dosar care conține rezultatele anchetei, înregistrări și multe zvonuri culese, a fost făcut public, recent, de către arhivele naționale americane.
“El e implicat în multe aventuri amoroase și a dat bani unor organizații comuniste”, nota ofițerul de legătura al MI5 de la Washington, în octombrie 1952. Tot serviciul de informații britanic a informat FBI că actorul, într-o discuție cu membri ai Consiliului de Prietenie Americano-Sovietic, a declarat: “Comunismul este o treabă bună. Putem extrage ceea ce e bun ldin el și să dăm la o parte ce e rău” susține MI5 că ar fi declarat Chaplin.
În dosar se mai află o telegramă interceptată de la Ivor Montagu, un critic de film și bănuit a fi spion sovietic, spunându-i lui Chaplin cât îi pare de rau că nu a reușit să se vadă cu el în scurta sa vizită la Londra.
FBI, care la rândul lor i-au facăut un dosar de 2.000 de pagini, a rugat MI5 să mai cerceteze orice legătură cu comunismul a persoanelor cu care Chaplin se întâlnește în Londra. În mod expres au cerut ca britanicii să meargă în zona unde s-a născut actorul și să verifice dacă nu cumva numele său real ar fi Israel Thornstein. Britanicii au cercetat, dar nu au găsit nimic în evidențele tim