ELENA BIBESCU
In ianuarie al acestui an, in prima zi cand a nins in Bucuresti cu fulgi mari, adevarati, i-am facut o vizita scriitorului C. D. Zeletin. Aflata pe o straduta linistita dintr-un cartier aristocratic al capitalei, casa in care locuieste l-a gazduit candva si pe marele George Emil Palade, unchiul d-lui Zeletin, laureatul premiului Nobel pentru medicina din anul 1974. O casa frumoasa si primitoare, cu mobile vechi si multe carti, dar si cu multe povesti.
Gazda mea are, la randu-i, o cariera impresionanta: scriitor, profesor universitar, medic, traducator din lirica italiana si franceza, el insusi un personaj de carte.
Vorbim si timpul trece fara sa-l simt. Zgomotul pendulei e doar un contrapunct al calatoriei noastre in secolul trecut, care ne duce pe nesimtite de la Barlad in impresionantul Paris al sfarsitului de secol 19, si de aici inapoi la Bucuresti. Nu cred ca as fi putut avea parte de o ambianta mai potrivita si de un interlocutor mai avizat si mai fermecator decat domnia sa, pentru a vorbi despre familia Bibescu, a carei istorie se pierde in trecut. Volumul Principesa Elena Bibescu, marea pianista, semnat de domnul C. D. Zeletin, ne e un ghid pretios. Ascunde in paginile sale o munca titanica, de mai bine de 30 de ani de documentare, reverii si filtrari, de cautari asidue, pentru a gasi fiecare piesa lipsa si a reconstitui tabloul unei lumi fascinante, cosmopolite si complet disparute: nobilimea romaneasca din perioada imediat urmatoare Unirii Principatelor. O opera a unui "mozaicar", asa cum inspirat isi descrie autorul demersul, "care alege si fixeaza pe o suprafata micile patrate din smalturi felurit colorate sau din aur".
O inscriptie pe un mormant
Pentru C.D. Zeletin, povestea Elenei Bibescu a inceput demult, in anii copilariei, cand vara se ascundea sa invete in liniste, pe aleile Cimitirului Etern
