Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FMI va contribui cu doar 10% la salvarea Greciei

Publicat in Bursa, sâmbătă 18 februarie 2012 ·

Fondul Monetar Internaţional (FMI) ar urma să contribuie cu doar 13 miliarde de euro la al doilea pachet de asistenţă financiară pentru Grecia, în valoare de 130 miliarde de euro, au declarat surse anonime pentru publicaţia "Wall Street Journal", potrivit Agerpres. Astfel FMI lasă guvernele statelor din zona euro să aloce un procent mai mare de fonduri decât în precedentele trei programe de sprijin.

Contribuţia mai redusă a FMI reflectă temerile membrilor organizaţiei că devin din ce în ce mai expuşi la zona euro, susţin sursele. Deja FMI a împrumutat 30 miliarde de euro Greciei, 22,5 miliarde de dolari Irlandei şi 26 miliarde de dolari Portugaliei, de câteva ori mai mult decât participaţia acestor trei guverne în FMI.

Totuşi, sursele spun că valoarea contribuţiei FMI la al doilea pachet de asistenţă financiară pentru Grecia nu a fost încă finalizată, iar problemele ar urma să se discute luni, când miniştrii de Finanţe ai zonei euro se vor reuni la Bruxelles, ca să examineze dacă sunt întrunite condiţiile pentru eliberarea ajutorului financiar de 130 miliarde de euro către Atena. La reuniune ar putea să participe şi reprezentanţi ai FMI.

FMI a contribuit cu 27% la precedentul pachet de asistenţă financiară pentru Grecia, de 110 miliarde de euro, şi cu o treime la programele de sprijin pentru Irlanda şi Portugalia.

Liderii zonei euro au convenit, în octombrie 2011, un al doilea program de finanţare destinat Greciei, în valoare de 130 miliarde de euro, după ce estimările iniţiale potrivit cărora Grecia va putea reveni pe pieţele financiare în luna martie a acestui an s-au dovedit mult prea optimiste.

Elena Voinea Fondul Monetar Internaţional (FMI) ar urma să contribuie cu doar 13 miliarde de euro la al doilea pachet de asistenţă financiară pentru Grecia, în valoare de 130 miliarde de euro, au declarat surse anonime pentru publicaţia "Wall

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Kremlinul critică Europa pentru cheltuielile de război și avertizează din nou asupra opțiunii nucleare. Peskov: Ţările europene cheltuiesc sume uriaşe pe arme pentru a alimenta războiul în Ucraina

Mediafax acum 26 minute
Moscova a lansat noi acuzații împotriva țărilor europene. Ea susține că acestea riscă foarte tare din cauza investițiilor masive în înarmare. Kremlinul a reluat ideea că Rusia ar putea lua în calcul folosirea armelor nucleare, conform agenției DPA.

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 46 minute
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Italia ar putea elibera până la 10.000 de deţinuţi. Care este motivul

Mediafax acum 55 minute
Aproximativ 10.100 deţinuţi sunt „potenţial eligibili” pentru măsuri alternative la închisoare, cum ar fi arestul la domiciliu sau probaţiunea, a declarat ministerul într-un comunicat. Opţiunea s-ar aplica persoanelor ale căror condamnări sunt defin

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 2 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 2 ore
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Shkendija – FCSB din Champions League nu va fi transmis la tv

G4Media acum 58 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare După o calificare lipsită de glorie cu campioana din Andorra, FCSB va da peste Shkendija (Macedonia de Nord) în turul doi preliminar al Champions League. Manșa tur, din deplasare, nu va fi transmisă

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum o ora
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 3 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum o ora
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

Nepal, Sri Lanka şi India, top 3 ţări care furnizează forţă de muncă străină României în 2025

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Top trei ţări care furnizează anul acesta forţă de muncă străină pe teritoriul României este format din Nepal, cu 18.772 de persoane, Sri Lanka, la o diferenţă mare, cu 6.295 de lucrători, şi India,

Vremea

București
acum

33°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

28°
mie.

21°/32°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/25°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

26°
mie.

19°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°