Despre Guvernul Boc, dincolo de laude si de critici, s-a spus ca a fost un guvern de sacrificiu. Sunt convins ca asa a si fost. Despre Guvernul Ungureanu, inainte de laude ori de critici, care inca nu curg fiindca oricum actualul executiv dispune de un timp de gratie, se spune ca va fi un guvern de sacrificiu. Si probabil ca asa va fi. Numai ca nu asta este problema. La urma-urmei, asa sunt vremurile.
Problema e insa alta: ca generatiile care traiesc azi in Romania - in jur de trei oricum am socoti, din 25 in 25 sau din 30 in 30 de ani - sunt de sacrificiu. Si nu doar pentru ca asa sunt vremurile, nu doar pentru ca in anii din urma au fost acumulate nenumarate greseli ale guvernelor, corpului legislativ, administratiilor locale, companiilor din economie, societatii civile, ci si pentru ca asa a fost istoria. Atat inainte de 1866, timp de mai multe sute de ani, cat si in cei 146 de ani cati au trecut din 1866 pana astazi. Caci daca in prezent, in Uniunea Europeana, Romania este cea mai saraca tara dupa Bulgaria, ocupand locul 26 din 27 de tari, potrivit unui top publicat de Eurostat, este imposibil sa conchizi ca intr-un astfel de bilant s-ar aduna numai erorile facute timp de cativa ani. Aici sunt adunate activele si pasivele unei intregi istorii. Iar cele mai mari erori au fost contabilizate in politica de industrializare a tarii.
Un lucru e cert: dupa ce vom incheia socotelile cu criza actuala, intrarea in normalitate o vom face pasind cu dreptul numai daca societatea romaneasca va trece la punerea in practica a unei noi strategii de industrializare. Cum sa fie aceasta strategie? In primul rand, sa nu repete erorile facute pana acum. Iar daca vrem sa mergem inainte fara sa repetam vechile greseli, este nevoie sa privim inapoi si sa desprindem invataminte din trecut.
Sunt foarte multe aceste invataminte. Nu intentionez sa le trec in revista pe to
