Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aeroportul din Frankfurt anulează sute de curse din cauza grevei controlorilor de trafic

Publicat in Adevarul, vineri 17 februarie 2012 ·

Greva controlorilor de trafic ai aeroportului din Frankfurt, cel mai mare din Germania şi al treilea din Europa, a fost reluată vineri, ducând la anularea a sute de zboruri.

Potrivit AFP, lucrurile nu s-ar opri aici pentru că disputele ar putea continua şi săptămâna viitoare după o pauză care va avea loc la sfârşitul săptămânii.

Vineri au fost anulate 280 de curse, între care 250 de zboruri ale companiei Lufthansa. Greva a început la ora 7.00 GMT (9.00 ora României) şi este preconizat să se încheie la ora 21.00 GMT (23.00 ora României).

Administraţia aeroportuară Fraport încearcă să asigure "mai mult de 50 la sută dintre operaţiunile prevăzute pentru vineri, dintr-un total de 1.300 de zboruri, după ce, joi, în prima zi de grevă, a declarat că a asigurat "aproximativ 70 la sută" din totalul curselor, 172 de zboruri fiind anulate.

Negocierile dintre Fraport şi sindicatul din domeniul securităţii aeriene GdF au stagnat. Sindicatul reprezintă un grup mic de aproximativ 200 de persoane, dar a cărui activitate, aceea de a planifica şi muta avioanele aflate la sol, este vitală.

"GdF se încăpăţânează să formuleze revendicări exagerate, fără a ţine cont de pasagerii şi companiile aeriene. Este o atitudine inacceptabilă", a declarat vineri Fraport, făcând un nou apel către sindicat "de a reveni la masa negocierilor şi de a fi dispus la compromisuri".

Controlorii şi alţi lucrători de la sol, ale căror salarii din 2011 oscilau ca valoare brută între 42.000 de euro şi 69.200 de euro pe an, au cerut măriri de salarii între 25 la sută şi 50 la sută, 10 la sută bonusuri pentru servicii complementare şi reducerea timpului de lucru între 9 şi 13 la sută, conform unui document trimis către Fraport.

Administraţia aeroportuară consideră că dacă revendicările acestora vor fi acceptate, acest lucru ar duce la cereri de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ACCIDENT grav pe A1 la Simeria. Șase victime, între care doi copii după o coliziune între trei autoturisme și un TIR. Traficul, complet blocat

Gandul acum 28 minute
Un accident rutier grav a avut loc luni dimineață pe autostrada A1 Sibiu-Deva, în zona Simeria, județul Hunedoara. Trei mașini și un TIR au fost implicate, iar șase persoane au fost rănite, printre care doi copii. Traficul a fost blocat complet, iar

Șase răniți, printre care și doi minori, în urma unui accident grav pe autostrada A1, în vestul țării (foto & video)

Press Alert acum 30 minute
Șase persoane, între care doi copii, au fost rănite, luni dimineața, în urma unui accident rutier produs între trei mașini și un TIR, pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, în zona localității Simeria, județul Hunedoara. Potrivit Centrului Infotrafic din In

Incendiu puternic într-un bloc din Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și 28 de locatari au fost evacuați

Gandul acum 55 minute
Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Baia Mare, luni dumineață, 21 iulie 2025. În urma deflagrației, două persoane au fost rănite. S-a dispus evacuarea a 28 de persoane din imobil, iar pompierii au intervenit de urgență. Un incendiu a iz

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum o ora
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Ecuadorul îl extrădează în SUA pe Fito, cel mai periculos traficant de droguri al țării

Ziua Constanta acum 38 minute
Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârșitul lunii iunie după un an și jumătate de fugă. Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Accident grav, în Leșu! Un tânăr a murit, iar alți doi au ajuns la spital. Șoferul a condus beat

Gazeta de Bistrita acum 34 minute
Facebook Twitter Print WhatsApp Un accident grav s-a petrecut în această dimineață în localitatea Leșu, unde un autoturism s-a răsturnat. Trei tineri au fost grav răniți, doi dintre aceștia au fiind transportați, însă un al treilea a decedat. Poliți

Horoscop pentru luni, 21 iulie 2025. Zi interesantă la capitolul bani pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 44 minute
Berbec S-ar putea ca astazi sa fii mai mult pe drumuri Chiar daca te gandesti la calatorii in tinuturi îndepărtate, se pare ca ai mai mult succes la cele in apropierea casei. Fii prudent in relatiile sentimentale! Evita discutiile contradictorii si

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 9 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 9 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

22°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

24°
lun.

21°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

21°
lun.

19°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°