Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Wulff, al doilea preşedinte german care demisionează în mai puţin de doi ani

Publicat in Adevarul, vineri 17 februarie 2012 ·

În mai 2010, Germania a fost luată prin surprindere de demisia preşedintelui Horst Koehler.

Christian Wulff, membru al partidului creştin-democrat al Angelei Merkel (CDU) este al doilea preşedinte german care demisionează în mai puţin de doi ani. În mai 2010, Germania a fost luată prin surprindere de demisia preşedintelui Horst Koehler.

Wulff a fost ales preşedinte în urma unei reuniuni extraordinare a Parlamentului, pe 30 iunie 2010, reunit după demisia lui Koehler. La doar un an după ce fusese reales, Koehler a demisionat în urma controverselor stârnite de comentariile pe care le-a făcut la adresa rolului armatei germane în Afganistan. Demisia a fost considerată o "reacţie exagerată", chiar şi de către politicienii din opoziţie.

"Vă anunţ că îmi dau demisia din funcţia de preşedinte şi că această demisie va intra imediat în vigoare", anunţase Koehler cu lacrimi în ochi şi voce tremurândă, având-o alături pe soţia sa, Eva Luise.

Koehler declarase că o ţară precum Germania, care se bazează mult pe exporturi, trebuie să fie conştientă că intervenţiile militare (n.r. precum cea din Afganistan) sunt necesare pentru a proteja interesele germane.

A părut că Horst Koehler justifica războiul prin considerente de natură economică, în contextul în care misiunea din Afganistan devenise deja tot mai controversată atât în Germania, cât şi în restul Europei, nota "Der Spiegel".

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Anularea primului tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din 4 mai, pe ordinea de zi a ședinței CCR

Ziua Constanta acum 4 ore
Curtea Constituțională a României analizează, vineri, 9 mai 2025, începând cu ora 12:00, cererea lui Sebastian Popescu, fost candidat la funcția de președinte al României, de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 4 mai. Potrivit CCR

Când este programată liturghia de inaugurare a pontificatului Papei Leon al XIV-lea

Ziua Constanta acum 30 minute
Liturghia de inaugurare a pontificatului Papei Leon al XIV-lea va avea loc duminică 18 mai, a anunțat Vaticanul vineri. La eveniment vor asista delegații și șefi de stat din întreaga lume. Noul papă, ales joi, va susține prima sa audiență generală p

VIDEO Donald Trump, complimente pentru Ursula von der Leyen: „Este cu adevărat fantastică”. Reacția șefei Comisiei Europene

HotNews acum 41 minute
Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că speră să se întâlnească cu „fantastica” preşedintă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în contextul creşterii tensiunilor comerciale dintre Statele Unite şi UE, relatează vineri AFP. „Este

Indicele ROBOR a ajuns la 7,31%

HotNews acum 3 ore
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, și-a continuat vineri panta ascendentă până la 7,31% pe an, de la 7,25% pe an în ședința precedentă, conform datelor publicate de

Primăria Constanţa anunţă redeschiderea Cazinoului / Obiectivul va putea fi vizitat săptămâna viitoare

G4Media acum 36 minute
Primăria Constanţa anunţă că săptămâna viitoare va fi redeschis Cazinoul, iar acesta va fi putea fi vizitat între 21-25 mai, atunci când sunt programate Zilele municipiului. Au fost pregătite concerte, spectacole, parade şi surprize artistice care v

Ilie Bolojan, MESAJ de Ziua Europei: România este parte din proiectul european și trebuie să continuăm acest drum

Gandul acum 3 ore
„România este parte din proiectul european și trebuie să continuăm acest drum”, a afirmat președintele interimar Ilie Bolojan, într-un mesaj transmis vineri, de Ziua Europei. „Dragi români, dragi tineri, astăzi, de Ziua Europei, trebuie să vorbim de

Autoritățile din Ucraina au descoperit o rețea de SPIONI care acționau la ordinele serviciilor din Ungaria

Gandul acum o ora
Agenția de securitate ucraineană SBU a anunțat vineri că a descoperit o rețea de spionaj condusă de statul maghiar, care avea scopul de a obține informații despre apărarea Ucrainei. Într-o declarație, SBU a afirmat că a reținut doi suspecți de spion

Criza politică din România ar putea afecta finanțarea externă a țării, avertizează S&P

HotNews acum 2 ore
Criza politică din România și posibilele întârzieri în răspunsul politic la dezechilibrele economice de după colapsul guvernului de coaliție ar putea submina unele surse de finanțare externă, a apreciat S&P Global, compania mamă a firmei de rating S

Aterizare forţată a unui avion de la Aeroclubul Caransebeş/ Experienţa pilotului a salvat echipajul de la bord

News.ro acum 2 ore
Un avion ultrauşor de la Aeroclubul Caransebeş, judeţul Caraş-Severin, a aterizat forţat, vineri, imediat după decolare. La bord se afla pilotul şi unul dintre cursanţii de la aeroclub. Experienţa pilotului a salvat întregul echipaj de la bord.

Suspect de crimă, găsit SPÂNZURAT în arestul Poliției Gorj. Deținutul fusese diagnosticat cu schizofrenie

Gandul acum o ora
Un bărbat, suspect de crimă, aflat în arest preventiv la centrul de reținere al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, a fost găsit spânzurat, în noaptea de joi spre vineri. Bărbatul avea în jurul gâtului firul telefonului existent în celulă, a t

Vremea

București
acum

15°
vin.

13°/16°
sâm.

9°/14°
dum.

8°/21°
lun.

8°/18°
Iasi
acum

vin.

8°/12°
sâm.

5°/17°
dum.

7°/11°
lun.

4°/15°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/12°
dum.

8°/15°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

6°/13°
sâm.

4°/15°
dum.

5°/10°
lun.

3°/14°
Timisoara
acum

16°
vin.

7°/16°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/18°
lun.

5°/17°